Testări gratuite pentru zece virusuri periculoase, la Spitalul Municipal Sighetul Marmației

0
27

Conducerea Spitalului Municipal Sighetul Marmației anunță că, în perioada următoare, adulții și copiii pot beneficia de investigații gratuite privind testarea pentru zece virusuri periculoase pentru populație.
„Începând de sâmbătă, 23 noiembrie 2024, în parteneriat cu prestigiosul Institut de Boli Infecțioase Spallanzani din Roma, Italia începem un amplu proiect de testare gratuită, atât a copiilor, cât și a adulților, pentru a determina dacă a existat contact cu un număr de 10 virusuri periculoase pentru sănătatea copilului și adultului. Această activitate medicală de screening se va desfășura în incinta Spitalului Municipal Sighetu Marmației – secția de Spitalizare de zi, aflată la demisolul policlinicii cu intrare pe la poarta spitalului.
Pentru a evita aglomerația și a putea acorda timpul necesar fiecărui solicitant, vă invităm să sunați pentru programare la următorul număr de telefon: 0262.311541 și cereți interiorul 131, zilnic, de luni până vineri, între orele 13.00 și 15.00. Vă reamintim că această acțiune de screening este gratuită și este foarte importantă pentru consolidarea imunității copilului și adultului”, precizează oficialii unită­ții spitalicești.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.