Cea mai mare unitate medicală din județ caută noi medici specialiști pe segmente unde nu suntem neapărat deficitari, însă ar fi nevoie de cadre medicale noi, dată fiind adresabilitatea crescută din partea specialiștilor. În momentul de față, printre cei “curtați” se numără specialiști în chirurgie cardiacă sau chirurgie vasculară.
“Suntem în negocieri cu un chirurg cardiac, din punctul acesta de vedere lucrurile sunt destul de avansate. Suntem în discuții și pe chirurgia vasculară. Acolo ar trebui să găsim o soluție să aducem măcar un medic. La nefrologie am reușit să rezolvăm lucrurile. Acolo am avut o situație spre disperată, ca să zic așa, dar am reușit s-o facem. În rest avem acoperire în toate specialitățile. Dar normal că ne-ar place să mai găsim un neurochirurg, la fel un medic cu specializarea făcută la cardiologie intervențională. Noi avem deja acolo doi medici care sunt unul a și venit la noi și urmează să-și facă competenta. Marea problemă este că, dacă în spațiul european competența este inclusă în specializarea în sine, în România competența se face după specializare, după rezidențiat și mai durează doi ani de zile. Pe cei doi tineri colegi de la cardiologie intervențională îi vom avea doar peste doi ani. Nu mă deranjează, eu sunt mulțumit că sunt aduși aici. Noi suntem pe harta infarcturilor la nivel național. Din păcate cardiologia este o patologie întâlnită des și avem activitate”, a declarat Alexandru Oros, managerul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.