Handbalistele de la CS Minaur se deplasează în runda 16 din Liga Florilor. Partida este programată pentru duminică, 2 februarie, începând cu ora 11.
Obiectiv diametral opus pentru adversarele de la finalul săptămânii. CSM Slatina luptă să evite retrogradarea și are la activ 3 puncte, parcursul neașteptat de slab plasând formația olteană pe locul 12, poziție de baraj. De partea cealaltă, CS Minaur are aspirații mari în acest sezon și se gândește la un loc de cupă europeană, momentan echipa lui Andrei Popescu fiind în grafic, locul 3, cu 31 de puncte.
Meciul de la Slatina va fi oficiat de Adrian Manafu (București) și Dan Pavel (Buzău), iar observator FRH este A. Ion (București).
Program etapa 16
• Sâmbătă, 1 februarie: Măgura Cisnădie – CSM București (ora 15, Pro Arena); Gloria Bistrița-Năsăud – Rapid București (ora 17.30, Pro Arena).
• Duminică, 2 februarie: CSM Slatina – CS Minaur Baia Mare (ora 11); CSM Iași – SCM Râmnicu Vâlcea (ora 12); CSM Târgu Jiu – SCM Universitatea Craiova (ora 17); CSM Corona Brașov – HC Dunărea Brăila (ora 17.30, Pro Arena). HC Zalău stă.






























