Miercuri, 5 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au organizat și executat o acțiune de amploare, în municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației.
Polițiștii au efectuat controale pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniile migrației ilegale, contrabandei cu țigarete și pentru verificarea respectării drepturilor de autor și conexe.
Astfel, au fost efectuate verificări la 5 operatori economici care derulează activități în domeniul pieselor și accesoriilor pentru autovehicule, dar și la restaurante și societăți care au angajați cetățeni străini.
De asemenea, în urma verificărilor la sediile a 3 societăți comerciale, polițiștii au stabilit că articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte expuse spre comercializare purtau însemnele unor mărci protejate pe teritoriul României. În aceste situații au fost ridicate și confiscate 54 de produse, în valoare totală de 7.000 lei, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru documentarea celor 5 infracțiuni constatate.
Totodată, au fost aplicate 2 sancțiuni, în valoare totală de 20.000 lei, și au fost confiscate 464 pachete cu țigări.