Mersul la psiholog, benefic pentru pacienții cu boli grave

0
54

Tot mai mulți maramureșeni ajung să apeleze la ajutorul psihologilor și înțeleg importanța psihoterapiei, atunci când se confruntă cu situații de criză pe care nu le pot gestiona singuri. Pe de o parte, avem categoria celor care se confruntă cu anxietate sau atacuri de panică, iar pe de altă parte avem și pacienții care suferă de boli grave și care au nevoie de sprijin pentru a trece peste momentele grele.

„În ultimii ani, oameni de toate categoriile și vârstele vin spre psiholog, cu tot mai multă încredere. Motivele pentru care apelează la psihoterapie sunt diverse, de la anxietate și atacuri de panică până la disfuncționalități în relația de cuplu, tulburări de somn, uneori boli organice, chiar cancer. Oamenii au început să înțeleagă că această conexiune minte-corp e cheia celor mai multe dezechilibre. Cercetările vizavi de această conexiune au apărut în media abia acum 30 de ani, odată cu munca lui David Spiegel, de la Universitatea Stanford. El a observat că femeile diagnosticate cu cancer de sân ce participau la un grup de terapie Mindfulness aveau dureri mai puține, o calitate a vieții mai ridicată și chiar o viață mai lungă decât femeile ce au primit doar tratamentul clasic. De atunci au apărut tot mai multe dovezi cu privire la această conexiune minte-corp”, a declarat Ela Balaj, psiholog.
Aceasta a mărturisit că și-n Spitalul Județean de Urgență Baia Mare s-a desfășurat un studiu, în cadrul căruia pacienții cu afecțiuni oncologice au primit consiliere pentru a combate depresia sau anxietatea. Pe lângă boala în sine, un astfel de diagnostic are un impact major asupra sănătății mentale a pacienților.
„Acum câțiva ani, în 2015 mai exact, când încă lucram pe secția de hematologie a Spitalului Județean, am desfășurat un studiu ce viza reducerea simptomatologiei anxios-depresive a pacienților cu cancer. Rezultatele au arătat o scădere substanțială a acestor simptome în urma participării la terapia Mind­fulness. Rezultate similare am obținut și în grupul de terapie al pacienților cu Mielom Multiplu de pe secția de hematologie. Din păcate, a urmat perioada pandemiei și am fost nevoită să opresc activitatea grupului”, a mai precizat Ela Balaj.
Oamenii trebuie să înțeleagă că mersul la psiholog este un lucru sănătos, ca atunci când mergi la medic cu o problemă de sănătate. Rezolvarea unor conflicte interioare face organismul mai puternic și mai puțin expus bolilor.
„E din ce în ce mai clar că majoritatea bolilor sunt psihosomatice (cauze emoționale, efecte organice). În plus, nu suntem insensibili la mediul în care trăim. Epigenetica, o știință relativ nouă, aduce din ce în ce mai multe dovezi în acest sens. Și când vorbesc despre mediu mă refer la tot ce ne înconjoară. Inclusiv stilul de viață (ce mâncăm, cât mâncăm, cum mâncăm, cum dormim, cât dormim, câtă activitate fizică avem, cât ne relaxăm, cum balansăm munca cu timpul liber etc). Inclusiv oamenii lângă care ne petrecem cel mai mult timp.
Se spune că genetica încarcă pistolul și mediul apasă trăgaciul. E din ce în care mai clar acest aspect. Așadar și pe scurt, la psiholog vin cei ce au înțeles că au nevoie de ajutor și că a-l cere la momentul potrivit e un comportament de sănătate și nicidecum un semn al unei patologii (boli psihice) sau o rușine. De altfel, majoritatea clienților mei vin prin recomandare, de la cei care au făcut terapie. Ei nu se mai simt rușinați, dimpotrivă”, a concluzionat psihologul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.