Copiii de pe Pirită, tratați diferit față de ceilalți

0
146

Într-un interviu realizat de Asociația Pirita Children cu asistenta medicală Cornelia Butcovan, care se ocupă de copilașii din comunitate, cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani, aceasta a mărturisit că-și dorește ca, pe viitor, toți copiii să fie tratați în mod egal, inclusiv cei de pe Pirită.
Cornelia este responsabilă de programul pentru mame cu bebeluși și asigură accesul și medierea la servicii de sănătate pentru aproape 50 de copii.
„Dacă ar exista o baghetă magică pe care s-o putem accesa și pe care s-o putem folosi, cea mai puternică vrajă și care ar impacta în mod pozitiv sănătatea, ar fi o schimbare de mentalitate. Atât din partea sistemului medical, care mi-ar plăcea să privească și să le acorde aceleași șanse și respect tuturor copiilor din Pirită pe care le acordă copiilor noștri, cât și pe parte de mentalitate generală. Suntem poate singura specie care ne tratăm puii indiferent de unde vin, diferit. Până la urmă, toți sunt copii, chiar și cei din Pirită. Sunt niște copii extraordinari, eu îi iubesc foarte mult și mi-aș dori cumva să îi poată privi toată lumea cu încredere și cu speranță. O parte din speranța pentru viitorul nostru este în Pirită, iar dacă niciunul dintre noi nu face nimic pentru a face viitorul să fie mai luminos, el va fi așa cum a fost. Asta mi-aș dori, să schimbăm modul în care ne uităm la acești copii să o facem cu dragoste, cu blândețe și cu speranță” – a declarat Cornelia Butcovan.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.