Din 4 până în 9 mai, Clădirea Minerul prinde viață. Festivalul Aproape găzduiește aici două expoziții, “Între suflet și circuite” și „Mostra Arte”, ambele aduse în fața publicului de artiști locali, prieteni ai festivalului.
Romeo Bud vine cu Expoziția de Artă Contemporană „Între suflet și circuite”. „Într-o lume în care tehnologia modelează din ce în ce mai adânc natura umană, lucrările mele propun o reflecție vizuală asupra transformării identității. Prin pictură în ulei, caut să redau fragilitatea materială a pielii, tensiunea din structuri mecanice, și melancolia chipurilor suspendate între uman și artificial. Texturile moi, contrastate de formele reci, aproape industriale, compun imagini în care corpul este reprezentat nu ca o formă pur biologică, ci ca un câmp de luptă între emoție și funcție, între memorie și programare. Această serie de lucrări vorbește despre nevoia de conexiune într-o eră a alienării, despre frumusețea imperfecțiunii și despre speranța că, dincolo de cabluri și algoritmi, spiritul uman poate încă să pulseze”, spune Romeo Bud. Orarul de vizitare al expoziției: 4 mai, ora 15; 5 mai, ora 18; 6 mai, ora 17.
Cea de-a doua expoziție, Mostra Arte, include lucrări de pictură, grafică, foto, mix media. Expoziția prezentă în sălile clădirii „Minerul” face parte din programul de promovare instituțională a Centrului Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, a Programului de studii Arte Plastice – Pictură ce reunește și aduce în fața publicului lucrări reprezentative realizate de studenți și masteranzi, ce ilustrează diversitatea de abordări specifice, de la tehnici tradiționale, la tehnici mixte, cu materiale neconvenționale, la tehnici grafice, urmărind concepte cu valențe expresive și investigații ale semnificațiilor și simbolurilor, atât în recursul la tradiție, cât și în contexte contemporane. Expoziția este deschisă din data de 5 mai până pe 9 mai, începând cu ora 17.