Aniversarea ”Zilei Rezervistului Militar” este instituită în scopul declarat pentru a reînnoda tradiția existentă în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza prin ”Legea asupra poziției ofițerilor” din 31 mai 1864, act care a dat identitate, valoare și sens corpului cadrelor militare în rezervă, tradiție întreruptă de autoritățile comuniste în anul 1948.
Ziua Rezervistului Militar, sărbătorită în fiecare an în 31 mai, este o ocazie pentru a le mulțumi celor care și-au petrecut viața în slujba țării, care prin profesionalism și responsabilitate și-au respectat jurământul depus în fața poporului român, îndeplinindu-și misiunile în teritoriul național cât și în teatrele de acțiuni militare din afara acestuia.
Rezerviștii militari merită recunoaștere, respect și prețuire din partea societății și a țării față de care și-au făcut datoria.
Astăzi la sărbătorirea a 100 de ani de la înființarea asociației, mulți dintre rezerviștii maramureșeni proveniți din M.Ap.N. sunt reuniți în ANCMRR ”Alexandru Ioan Cuza” – Filiala Județeană Maramureș cu statut de utilitate publică care reprezintă interesele acestora și militează pentru drepturile lor care nu sunt lipsite de legitimitate, nu sunt privilegii sau pretenții nejustificate.