Despre experiența voluntariatului la Asociația ASSOC

0
61

Asociația ASSOC încurajează tinerii care doresc să se implice în activitățile zilnice, prin voluntariat. Un astfel de exemplu de dedicare a fost și Dani, care a petrecut 6 luni în cadrul asociației. Pe lângă ajutorul oferit, Dani a dobândit experiență dar a avut ocazia și de a lua inițiativă.
„Dani și-a încheiat stagiul de voluntariat după 6 luni petrecute în cadrul organizației noastre, timp în care a fost prezent la toate activitățile ASSOC care au presupus fie o mână de lucru în plus, fie o vorbă bună sau un sfat, dar și inițiativă proprie pentru care l-am apreciat foarte mult. Certificatul internațional de voluntariat, dobândit în cadrul programului Om Bun ASSOC, i-a fost înmânat chiar de echipa de voluntari cu care a lucrat îndeaproape, iar speranța fiecăruia este ca Dani să li se alăture la diverse acțiuni și pe viitor și să ajungă să îi cunoască pe ceilalți voluntari români și străini care urmează să își înceapă misiunea în cadrul asociației”, au declarat reprezentanții asociației.
Echipa ASSOC a organizat și o acțiune pentru tinerii interesați de voluntariat, în care s-a discutat despre beneficiile voluntariatului, despre ce presupune munca de voluntariat, dar, mai ales, ce îi motivează pe ei sa facă asta sau de ce ar alege să se implice în acțiuni benevole pentru binele comunității sau a grupurilor vulnerabile cărora se adresează organizația. Cei care doresc să profite de vacanța de vară pentru a face voluntariat, o pot face scriind la adresa: voluntari@assoc.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.