Se desparte de CSM Știința după 9 ani și 4 titluri 

0
45

”După 9 ani de dăruire, pasiune și performanță (2016-2025), mijlocașul nostru la grămadă, Alexandru Țiglă, își încheie parcursul alături de clubul nostru”, anunță oficialii CSM Știința Baia Mare.
De patru ori câștigător al Ligii de Rugby și o dată al Cupei României, Alexandru a fost o piesă esențială în angrenajul ”zimbrilor”. Cu selecții în lotul național și prezențe internaționale la nivel de club în cupele europene, a reprezentat cu mândrie România și Baia Mare.
”Alex, îți mulțumim pentru tot ce ai oferit pe teren și în afara lui! Îți dorim mult succes în noua aventură – oriunde te va duce viața, rămâi mereu parte din familia noastră”, se arată în comunicatul vicecampioanei României.
Alexandru Țiglă nu este singurul jucător care s-a despărțit în această perioadă de CSM Știința Baia Mare. Din cauza dificultăților financiare, vicecampioana a încheiat colaborarea și cu încă trei jucători – Silviu Grădinaru, Adriaan Ludick și Beka Mamukashvili.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.