Proiectul „Coridor de mobilitate – Zona Urbană a Văii Vaserului din Vișeu de Sus”, care vizează reabilitarea și consolidarea drumului Valea Râului continuă să avanseze într-un ritm susținut, spun oficialii Primăriei Vișeu de Sus.
„Lucrările, asigurate prin fonduri externe nerambursabile prin intermediul Regio Nord-Vest – ADR Nord-Vest, sunt în plină desfășurare și reprezintă un pas important spre o infrastructură mai sigură, mai modernă și mai eficientă pentru toți locuitorii orașului. Acest drum este o arteră importantă pentru Vișeu de Sus, iar modernizarea lui înseamnă condiții mai bune de circulație, acces mai facil și un aspect general îmbunătățit al zonei”, a declarat Vasile Coman, edilul orașului.