Acum aproape 100 de ani, geologul, paleontologul şi academicianul Ioan Th. Simionescu publica studiul său În lungul graniţei, în cadrul celor patru volume de „Pitorescul României”, scrise între 1939-1942. Spre deosebire de alţii, a încălţat bocancii şi a venit. A intrat în Maramureş pe la Săcel, observând: ”Cine a înălţat crucea pe creasta de munte despărţitoare dintre Năsăud şi Maramureş, dacă a fost condus de un gând creştinesc, a avut şi suflet pentru înţelegerea farmecului unui peisaj măreţ, ce-l cuprinzi dintr-odată”. Şi începe prin a descrie ce-a văzut el de acolo de sus, din Dealul Ştefăniţei, din Pasul Şetref.
Exact acolo ne-am dus şi noi zilele trecute, pentru a vedea ceva, cu siguranţă altceva decât ce-a văzut marele om de ştiinţă şi cultură naturală. Din anume punct, undeva în Munţii Rodnei, de pe traseu de fostă cale ferată, ni se deschide o belvedere ce-ţi taie suflarea. Practic, de pe o margine de Maramureş de sud-est, vezi marginea de nord a judeţului. Spre Nord, vezi vârful Toroioaga de la Bora, apoi Ţiganu, apoi Dealul Moiseiului cu vârfurile Ivăşcoaia şi Dealul Alacului. În spate se vede Greabănu, cel foarte greu abordabil, ne spune montaniardul Ionică Pop, cel ce ne şi descrie belvederea. E la confluenţa Vaserului cu Novăţul. Apoi, se văd Pietrosu Bardău-1850 metri, Bucovinca şi Pecealu, toate în Munţii Maramureşului, pe graniţă cu Ucraina. Se mai vede o culme, vârful Băiţei, cu una dintre cele mai valoroase turbării din România. Dacă te întorci spre sud, deja priveşti spre Bistriţa. Ai în imediata apropiere vârfurile Fântâneaua şi Dealul Ştefăniţei, apoi dacă schimbi poziţia cu maximum 100 de metri, ieşind pe DN 17C spre Dealul Ştefăniţei, vezi Munţii Ţibleş, cu culmea Pleşcuţa, cu vârfurile Arcer, Ţibleş şi Bran, apoi Tarniţa Nedeii şi vârful Negru.
După ce am ridicat ochii spre zări, am avut destulă modestie să-i şi coborâm, la picioare. În 10 minute am descoperit flori rare superbe: orhideea săbatică, trandafirul de munte Rosa Pendulina, încă o orhidee superbă, conică parcă. Dar mai sunt lucruri de văzut. Prin vale curge râul Sălăuţa, în drumul nostru spre judeţul Bistriţa-Năsăud, cel ce se varsă în Someş. Avem pe de-o parte Munţii Rodnei, pe cealaltă Munţii Ţibleş. Dar mai avem ceva: legendara cale ferată Salva-Vişeu, poate una dintre marile realizări ale administraţiei comuniste a României postbelice. Adevărul e că acea cale ferată era necesară, în 1872 fusese făcută de Austro-Ungaria calea ferată Satu Mare-Sighetu Marmaţiei, care…nu avea finalitate, logică.. „În anii 1948 și 1949 a fost finalizat tronsonul lipsă între Telciu și Vișeu de Jos. A fost necesară construirea mai multor viaducte și a cinci tuneluri, dintre care tunelul de sub Pasul Șetref între Munții Țibleș și Munții Rodnei era cel mai lung cu cei 2.388 m ai săi. Ceremonia de deschidere a avut loc pe 28 decembrie 1949 în localitatea Dealul Ștefăniței”, conform Wikipedia. Aceeaşi cale ferată era cât pe ce să fie închisă anul trecut, a scăpat deocamdată. „De pe data de 30 iunie 2018, cel mai lung tunel din România – Teliu – 4369.5 m (1929) a rămas izolat şi nepracticabil după ce viaductul Budila, ce traversa râul Târlung, s-a prăbuşit în urma viituriilor. Astfel, cel mai lung tunel, funcţional încă, a rămas Talaşmani – 3330 m (1912), dar şi acesta are deja probleme de structură din cauza infiltraţiilor şi urmează a fi închis circulaţiei. În viitorul apropiat, tunelul Maramureş (Şetref) va rămâne cel mai lung tunel feroviar cu 2388.45 m (1949). Următoarele două, cele mai lungi tunele din ţară nu au apucat să funcţioneze niciodată, este vorba de Gibei (2240 m) şi Ploştina (1910 m) de pe linia desfiinţată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea”. Practic, între Săcel şi Dealul Ştefăniţei, avem cel mai lung tunel de cale ferată funcţional din România! Am fost la ieşirea sa, cu un drum, o demonstraţie de forţă a Omului asupra Naturii. A meritat!
