Profesorii reîncep protestele

0
47

Sindicatele din Educație anunță că membrii de sindicat din școli și facultăți vor protesta miercuri, 18 iunie, în timpul activităților desfășurate la locul de muncă, purtând un semn distinctiv (banderolă, ecuson etc.).
Printre motivele protestului se află creșterea normei didactice de predare, coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană, precum și eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor.
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” își exprimă totalul dezacord față de informațiile apărute în spațiul public, atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, privind măsurile care ar urma să fie luate împotriva salariaților din învă­ță­mânt pentru reducerea deficitului bugetar”.
În document se precizează că sindicaliştii fac referire la: „creșterea normei didactice de predare. O creștere a normei ar compromite iremediabil calitatea predării, ar spori epuizarea profesională și ar descuraja și mai mult tinerii să aleagă cariera didactică; coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană – va determina eliminarea acestor drepturi (infime ca și cuantum) pentru un număr semnificativ de salariați și va conduce la o scădere a puterii de cumpărare (și așa foarte mică), fiind afectați, în special, personalul de predare aflat la început de carieră, personalul didactic auxiliar și personalul administrativ. Corect ar fi, pentru a elimina orice discriminare, ca aceste drepturi să se acorde tuturor salariaților, indiferent de venit; eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor – reprezintă o dovadă că viitorul guvern nu este interesat de performanță/calitate, de dezvoltarea personalului didactic și a personalului de cercetare. În plus, veniturile salariaţilor care dețin titlul de doctor ar scădea cu aproximativ 550 de lei în valoare netă; reducerea personalului din institutele naționale de cercetare-dezvoltare și din instituțiile Academiei Române – va conduce la colapsul cercetării și inovării”.
Zilele acestea s-au împlinit doi ani de la finalizarea grevei generale din învățământ. „Cu această ocazie, dorim să amintim clasei politice că încă mai sunt promisiuni neonorate, că salarizarea nemotivantă și neconformă cu importanța muncii prestate de către salariații din învățământ ține tinerii departe de acest sistem”, mai precizează sindicaliştii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.