Copiii de la Centrul Luchian reiau drumul spre normalitate

0
25

La doar o săptămână de la emoționanta redeschidere a Centrului de zi Luchian, copiii își reiau activitățile cu care erau obișnuiți. Astfel, printre altele, aceștia au avut parte de o zi petrecută în aer liber, în parc, unde s-au jucat și au socializat.

”Copiii și tinerii noștri au petrecut o dimineață plină de voie bună în Parcul Central, în zona special amenajată pentru persoanele cu dizabilități — un spațiu prietenos, unde libertatea de mișcare, joaca și socializarea devin firești, fără bariere, fără griji. Am ales să profităm de razele blânde ale soarelui, să inspirăm aer curat și să umplem ziua cu plimbări liniștite și râsete sincere. Înainte de a ne întoarce la centru, ne-am strâns cu toții în foișor, unde am deschis o carte și am lăsat o poveste să ne unească sufletele. Pentru câteva clipe, fiecare a ascultat în felul lui: cu ochii, cu inima, cu sufletul. Așa a început «Povești pe bancă», o nouă activitate pe care o inițiem astăzi – un nou moment în care fiecare copil contează”, precizează oficialii Direcției de Asistență Socială Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.