Povestea Ursulețului de Aur continuă • 26 -29 iunie, la Baia Mare, ediția a 41-a

0
182

Anul 2025 înseamnă ediția cu numărul 41 a celui mai îndrăgit festival de muzică ușoară pentru copii și tineri – URSULEȚUL DE AUR. O frumoasă și emoționantă poveste muzicală, scrisă cu talent și pasiune de cei care îndrăgesc și promovează muzica ușoară pentru copii. De 41 de ani, Baia Mare devine, pentru câteva zile, Capitala Muzicii Ușoare pentru copii. Așa cum o denumea cu mulți ani în urmă compozitorul Aurel Giroveanu. De 8 ani, URSULEȚUL DE AUR a devenit o competiție internațională, atât în ceea ce privește juriul, cât și participanții.

Am provocat-o la dialog pe profesoara Doina Bentu, de 35 de ani director al Festivalului de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri.

– Doina, dragă, iată, am ajuns la ediția a 41-a. Cei care veneau la primele ediții ale Festivalului sunt acum părinți ai copiilor dornici să cucerească Marele trofeu.
– E minunat că am ajuns la ediția a 41-a. Nu pot să nu amintesc că în cele 40 de ediții anterioare ale Ursulețului de Aur au urcat pe scena de concurs peste 9300 interpreți, din întreaga țară, cu vârsta între 5 și 18 ani, și peste 3700 de ursuleți de pluș au ajuns la premianți; că sute de profesori instructori au însoțit copiii la Baia Mare; că sunt părinți care, deși nu mai au copii în concurs vin an de an la festival, să ajute și să se bucure de muzică și de coregrafii, de culoare și de Baia Mare. Pot concluziona că Festivalul Internațional de Interpretare URSULEȚUL DE AUR este o mare familie a muzicii și prieteniei.
– Locul de desfășurare rămâne tot Teatrul Municipal Baia Mare?
– Da, Teatrul Municipal, care este partener al Ursulețului, oferă cele mai bune condiții pentru cei peste 400 de copii care vor fi prezenți la festival.
– Care va fi programul festivalului?
– Vineri, 27 iunie, sunt două spectacole: Secțiunea Preșcolari – Ciclul Primar, Începători – orele 10.00-13.00 și Secțiunea Preșcolari – Ciclul Primar, Duelul Campionilor – orele 15.00-18.30. Sâmbătă, 28 iunie, vor fi, de asemenea, două spectacole concurs: Secțiunea Gimnaziu – Liceu, Începători – orele 10.00-13.00 și Secțiunea Gimnaziu – Liceu, Duelul Campionilor – orele 14.30-18.00.
Gala Concert și festivitatea de premiere – duminică, 29 iunie – orele 9.30 – 13.30. Atât spectacolele concurs, cât și Gala Concert și Festivitatea de Premiere vor fi transmise integral online pe youtube. Organizatori sunt Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Județean Maramureș, Municipiul Baia Mare, Inspectoratul Școlar Maramureș, Asociația Unirea; Asociația Delfinul de Aur și Palatul Copiilor, Baia Mare – coordonatorii proiectului.
– Spuneai că anul acesta vor fi prezenți pe scena de concurs peste 400 de copii!
– În concurs vor evolua, la Secțiunile negative: Începători și Duelul Campionilor, peste 400 de interpreți vocali, grupuri vocale și ansambluri coregrafice, la categoriile de vârstă: 5-6 ani, 7-9 ani, 10-11 ani, clasele V-VIII și IX-XII ani, din peste 20 de localități din România, Ukraina, Serbia, Republica Moldova, Ungaria și Albania. De remarcat că Festivalul Internațional de Interpretare „Ursulețul de Aur” este inclus în Calendarul Activităților Educative Naționale și Internaționale – 2025 – cofinanțate de Ministerul Educației și Cercetării și este Proiect realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.
Ziarul «GRAIUL MARAMUREȘULUI», Plus TV Maramureș, Radio România Actualități, Radio TV Arthis, Bruxelles sunt partenerii media de suflet ai Ursulețului. Avem și sponsori generoși, Auchan Retail România fiind sponsorul principal. Alături de Auchan, stau Hiros, Emsens, Cetina, Avon România, Faimar SA, Romconst Consulting, Top Market, Ferma zootehnică, Micromedia Sistem, Toto SRL, Fragus, AMISA, Faimar, Andana Pan. Le mulțumesc în numele copiilor!
– Cine vor fi jurații?
– Delia Man – realizator emisiuni pentru copii; prof. Mihai Călin Mureșan – inspector școlar Activități Extrașcolare, ISJMM; Viorica Pârja – ziarist, prezentă în juriu la 40 de ediții ale Festivalului; Narcisa Suciu – artistă; Doru Todoruț – interpret, cantautor; Doina Elena Bentu – director a 35 de ediții ale Festivalului „Ursulețul de Aur”; Zorica Ninkovic – fondator, director CEO – Angel Voices, Belgrad, Serbia; Raisa Bîrnaz – profesor de canto, Chișinău, Republica Moldova; Tatiana Apanasenko – directorul Festivalului Young Europe, Kiev, Ukraina; Albana Tushe Curo – director Supreme International Voice Festival Vlore, Albania; Zina Zdrava – solistă de operă, profesor canto – Tirana, Albania; Adrienn Junek – director festival „Born to be a Star” – Budapesta, Ungaria; Mihai Alexandru – compozitor, președintele juriului; Ducu Hotima, cantautor – Președinte de Onoare al Juriului. Lipsește dintre noi compozitorul Horia Moculescu, dar el rămâne președinte pe viață al Ursulețului de Aur.
Prezentarea festivalului va fi onorată de actrița Alexandra Velniciuc, iar regia artistică va fi asigurată de Silvia Ionescu – regizor artistic TVR. Grafica computerizată și Social Media aparțin lui Doris Uglar. Directori Artistici – prof. Adriana Diaconu și Lucian Madiar. Și cum spuneam, Palatul Copiilor, director prof. Dr. Ion Iuga, este coordonatorul proiectului
– Festivalul Internațional de Interpretare URSULEȚUL DE AUR se distinge, din mulțimea de manifestări muzicale, prin pata de culoare adusă de ansamblurile coregrafice. Cum va fi la ediția 2025?
– Coregrafia pentru 60 de piese din concurs va fi asigurată de: Ansamblul coregrafic AS al Palatului Național al Copiilor București, coregrafe Aura Ghica și Mona Teodorescu; Ansamblul coregrafic Dinamic – PNC București, coregraf Paula Mitru; Ansamblul coregrafic Open Wings Studio – Satu Mare, coregraf colaborator Lennon Cozma, coregraf coordonator Beatrix Dragoș; Ansamblul Red & Black – Baia Mare, coregraf Anamaria Dârle; Trupa Galactic Dance – Baia Mare, coregrafi Mădălina și George Pop.
– Din Baia Mare niciun concurent nu pleacă supărat. Sunt multe premii și în acest an?
– Din partea Ministerului Educației și Cercetării vor fi acordate 29 de premii – I, II, III, reprezentând 25% din numărul soliștilor /grupurilor vocale și ansamblurilor coregrafice din clasele V-VIII și IX-XII. Celelalte premii vor fi acordate de Consiliul Județean Maramureș și Sponsori. Sigur, și ediția a 41-a va fi pe placul copiilor, juriului, părinților, profesorilor, publicului. Ție, Viorica, îți mulțumim că mereu ești lângă noi.
– Să fie muzică, să fie copii fericiți!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.