Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), împreună cu lideri ai studenților din toate centrele universitare din țară, au organizat, joi, un protest împotriva intenției noului Guvern al României de a reduce fondurile alocate pentru bursele studențești și de a scădea, implicit, numărul de studenți beneficiari ai acestei facilități.
Un asemenea protest a avut loc şi în Baia Mare. Mai exact în faţa Palatului Justiţiei, la care au luat parte studenţi de la Liga Studenţilor “Pintea Viteazul”, în frunte cu preşedintele Sebastian Covaci. Protestul din Baia Mare a fost mai degrabă o dezamăgire, prin faptul că la el au participat doar 8 studenţi, semn că restul s-au arătat dezinteresaţi cu privire la riscul pierderii burselor. De precizat însă că protestele nu au fost organizate din timp, ci de la o zi la alta, iar atunci e uşor de explicat prezenţa unui număr atât de mic.
“Studenţii au fost anunţaţi foarte târziu vizavi de acest protest. Baia Mare fiind şi un oraş mic şi numărul de studenţi este relativ mult mai mic, de aici şi lipsa de implicare”, a explicat Sebastian Covaci, liderul studenţilor băimăreni.
Preşedintele LSPV a comentat, totodată, şi subiectul principal al acestui protest, tăierea burselor sau reducerea acestora de către actualul Guvern.
“Chiar nu sunt de acord cu tăierea burselor. Nu aceasta este soluţia pentru a creşte bugetul statului. Deja mă întreb care ar fi următoarea tăiere, probabil alocaţia copiilor”, a spus, mâhnit, Sebastian Covaci.
Iniţiatorul acestui protest este optimist, considerând că protestele studenţilor vor avea efect asupra guvernanţilor care vor reveni asupra deciziei de acordare a burselor.
“Am o speranţă foarte mare că nu se va ajunge ca studenţii să nu mai beneficieze de burse. Protestele au avut o reuşită mare în trecut şi sperăm ca şi de această dată să ne facem vocea auzită”, s-a arătat încrezător preşedintele LSPV.
Solidar cu studenţii a fost şi Sindicatul Liber din cadrul Universităţii de Nord, reprezentat de preşedintele Lucian Adrian Butnar, alături de încă doi membri.
“Problema cea mai importantă este că da, avem deficit bugetar, trebuie să le reducem, dar de pe umerii studenţilor, umerii elevilor? N-ar trebui să începem din vârful piramidei – parlamentari, miniştri, agenţii de stat, şi pe urmă să ajungem la bază şi, în ultimul rând, să ajungem la studenţi şi elevi să le tăiem bursele. E de neimaginat aşa ceva”, a precizat Lucian Adrian Butnar, preşedintele Sindicatului Liber al Universităţii de Nord.
Totodată, Lucian Adrian Butnar a atras atenţia că repercusiunile se pot răsfrânge şi în rândul profesorilor.
“Când o să ajungă şi la noi şi sunt convins că o să ajungă şi la noi, cu tăieri, atunci o să luăm măsuri şi probabil vom iniţia şi noi proteste, ajungând chiar până la grevă generală. Chiar am discutat cu lideri de sindicat de la universităţi din ţară, dacă în toamnă vom fi afectaţi şi noi, profesorii, atunci vom intra în grevă generală. Sperăm să nu fie cazul, dar cum decurg lucrurile tare mă tem…”
Proteste similare au mai avut loc în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Iaşi şi Suceava.