În perioada 30 iunie-3 iulie 2025, elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” (director prof. Codruța Cozma, director adjunct prof. Bálint Beáta) au participat cu entuziasm la proiectul educațional interdisciplinar Școala de Vară 2025, coordonat de prof. înv. primar Anca Găvrișan și prof. biologie Lőrincz Loredana. Programul educativ, înscris în Calendarul proiectelor educative extrașcolare regionale și interjudețene, aprobate pentru anul școlar 2024–2025, a transformat vacanța într-o aventură a cunoașterii și a dezvoltării personale.
Sub mottoul „Învățăm prin joc, descoperim prin experiență”, Școala de Vară, ediția a IV-a, a reunit peste 24 de elevi, începând de la clasa pregătitoare până la absolvenți de clasa a VIII-a. Programul a inclus ateliere tematice, activități recreative, excursii și sesiuni de învățare nonformală: Sport și mișcare (dans, jocuri de echipă, activități în parcul de distracții din Dej); Activități de cunoaștere și socializare (team-building); Ateliere de creație (pictură, craft); Experimente științifice distractive (chimie, STEM); Activități de inițiere în grădinărit (ABC-ul plantării și îngrijirii plantelor de apartament); Cursuri de dezvoltare personală și comunicare (team-building, vânătoare de comori); Vizite la muzee din localitate (Bastionul Măcelarilor, Muzeul de Artă); Excursii educative la Muzeul Zoologic Cluj-Napoca, Grădina Botanică „Alexandru Borza” Cluj-Napoca.
Elevii au învățat într-un mediu relaxat, prietenos, iar metodele folosite au fost adaptate vârstei și intereselor lor, îmbinând teoria cu practica și colaborarea. Școala de Vară 2025 a fost mai mult decât o alternativă educațională de vacanță – a fost o oportunitate de a învăța altfel, de a lega prietenii și de a descoperi noi pasiuni.
„După părerea mea, Școala de vară a fost plină de aventuri. Ieșirile au fost foarte interesante, dar excursia de la Cluj a fost cea mai frumoasă dintre activități. Partea tristă a fost că nu am putut să rămânem peste noapte. Dar nu e o problemă… anul viitor sperăm că vom face o excursie pe mai multe zile”, a declarat Maria, clasa a V- a D.
Carli din clasa a V-a D a completat: „Școala de vară a fost minunată, plină de surprize! Activitățile au fost realizate cu succes și foarte frumoase. După părerea mea, Școala de vară a fost fabuloasă”, iar Isabella din clasa a V-a D a adăugat: „Școala de vară a fost minunată. Toate activitățile au fost gândite în așa fel să fie potrivite pentru toți copiii…. Sincer, Școala de vară este genială”.
Concluzia Irinei din clasa a VIII-a D a fost următoarea: „În opinia mea, Școala de vară este o activitate foarte frumoasă, care ne-a ajutat și ne ajută să ne dezvoltăm frumos și armonios atât social, cât și intelectual, participând la diverse activități interactive, dar și distractive, potrivite pentru fiecare categorie de vârstă. În această școală, datorită profesorilor, am reușit să învățăm cum să colaborăm în echipă rapid și eficient pentru a depăși diverse obstacole. În timpul școlii de vară am avut ocazia de a lua parte și la diferite excursii de-a lungul edițiilor, care întotdeauna ne-au încântat. În concluzie, Școala de vară, este o perioadă foarte bună și aștept cu nerăbdare următoarea ediție”.




























