Cei implicați în proiectul județean de apă-canal s-au întâlnit, zilele trecute, într-o ședință comună pentru a urmări mersul lucrărilor. Finalizarea întregului proiect este vitală pentru unele comunități care au probleme mari în alimentarea cu apă.
„Am participat la cele două ședințe lunare de progres, organizate de S.C. VITAL, unde s-a analizat stadiul actual al proiectului european PDD și pașii următori în derularea acestuia. În calitate de director executiv al ADI Apă-Canal, m-am asigurat că toate UAT-urile implicate cunosc clar documentele necesare pentru predarea amplasamentelor și m-am angajat să mențin o comunicare constantă cu conducerile primăriilor, acolo unde este nevoie de sprijin. În Țara Lăpușului, lucrările vor continua în orașul Târgu Lăpuș și satele arondate, iar primarul Vlad Herman a înțeles importanța predării noilor amplasamente, deoarece în funcție de cât de repede se predau amplasamentele, așa poate și constructorul să-și facă treaba pe șantiere. La Suciu de Sus, suntem în faza finală, urmează doar verificarea proceselor-verbale de recepție a lucrărilor existente, urmând ca în scurt timp să fie emis ordinul de începere pentru branșarea la rețea. Am avut și o discuție telefonică cu primarul Ionel Todoran, care m-a asigurat de întregul sprijin. Colaborarea strânsă între autoritățile locale, SC VITAL, ADI Apă-Canal Maramureș și echipele de execuție este esențială pentru ca acest proiect major de infrastructură să avanseze într-un ritm susținut și cu impact direct asupra calității vieții cetățenilor”, a spus Lucia Chermezan – director executiv al ADI Apă-Canal Maramureș. Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, care are și calitate de președinte al ADI Apă-Canal Maramureș, a subliniat importanța confortului cetățeanului și a solicitat constructorilor respectarea standardelor de calitate, menținerea curățeniei pe șantiere și accelerarea lucrărilor, astfel încât disconfortul populației să fie redus la minimum. De asemenea, director general al S.C. VITAL, Alexandrina Bancoș, a evidențiat necesitatea implementării rapide a proiectului, cu prioritate pentru localitățile care se confruntă cu deficit de apă, având în vedere beneficiile directe pentru cetățeni.





























Pe cand apa-canal, si la Cicarlau? Asteptam de 10 ani , buni…
Cam scump prețul apei+canal,dar nimic benefic pentru plătitori!
Mă aștept ca prețurile să fie mai mici dacă vor fi mai mulți care plătesc…