Băimărenii așteaptă cu sufletul la gură noutăți privind podul provizoriu peste Săsar. Primarul Doru Dăncuș a vizitat mai multe șantiere din oraș, pentru a monitoriza stadiul lucrărilor. Vizate au fost lucrările de reabilitare a unor străzi din urbe, însă și stadiul lucrărilor pentru podul peste Săsar.
”Am luat la pas, alături de citymanagerul Horia Buhan, câteva dintre străzile unde se lucrează la reabilitarea rețelei de apă, respectiv străzi unde urmează să începem refacerile de carosabil, trotuare și spații verzi. Străzile Rapsodiei, Pășunii și Păltinișului sunt în lucru. Pe strada Rozelor au început deja lucrările de refacere. Am vizitat șantierul podului provizoriu de peste râul Săsar. Lucrările la structura de rezistență se apropie de final, iar în aceste momente așteptăm să sosească podul. Între timp, așa cum am anunțat, se va interveni pentru reabilitarea trecerii la nivel cu calea ferată de pe ruta Baia Mare – Satu Mare”, a declarat Doru Dăncuș, primarul Băii Mari.
Lucrările avansează și pe strada Victoriei, unde deja se toarnă primul strat de asfalt. Cel mai probabil, din a doua jumătate a lunii august, șoferii vor putea circula pe noul carosabil.
”Așa cum am promis, șantierul de pe strada Victoriei avansează în ritm alert. Ce a fost mai greu a trecut, iar acum se lucrează la așternerea primului strat de asfalt pe tronsoanele de drum unde a fost finalizată trecerea rețelelor edilitare în subteran. Până în 15 august, am încredere că se va putea circula pe asfalt pe tot tronsonul aflat în lucru”, a mai punctat Doru Dăncuș.





























