Cu 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, fără permis și cu mopedul neînmatriculat, în Dragomirești

0
79

Joi, 24 iulie, în jurul orei 19, în urma unei sesizări, polițiștii din Bogdan Vodă au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier soldat cu o victimă, produs în orașul Dragomirești.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care conducea un moped, a pierdut controlul acestuia și a ieșit de pe partea carosabilă, rezultând vătămarea corporală a bărbatului.
În urma verificărilor, a reieșit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, mopedul nu figura înmatriculat în circulație, iar în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a indicat o concentrație de 1,17 mg/ l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări, sub supravegherea procurorului de caz, pentru dispunerea măsurilor ce se impun.

În Boiu Mare • Amenzi de peste 1.800 lei

În primele 6 luni din 2025, în județul Maramureș au fost organizate aproape 1.000 de acțiuni de supraveghere și control al traficului rutier.
Cea mai recentă a avut loc joi, 24 iulie, în localitatea Boiu Mare, unde polițiștii au oprit pentru control 55 de autovehicule și au legitimat 60 de persoane.
Cele 16 nereguli s-au materializat prin întocmirea proceselor-verbale de constatare a contravențiilor, sancționate cu amenzi ce depășesc suma de 1.800 lei.

În Borșa • La volan, fără permis

Joi, în jurul orei 14.40, polițiștii au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat, de 32 de ani, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Polițiștii continuă cercetările pentru dispunerea măsurilor legale.

21 de sancțiuni contravenționale pentru viteză excesivă

Joi, polițiștii din Dragomirești și Bogdan Vodă au legitimat 34 de persoane și au oprit pentru verificări 30 de autovehicule. Din cele 24 de sancțiuni contravenționale aplicate, 21 au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul legal de viteză. Valoarea totală a amenzilor a fost de peste 18.600 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.