Începând de astăzi, angajații din patru primării din Maramureș intră în grevă generală. Este vorba de persoanele afiliate sindicatului SCOR. Inițiativa este una la nivel național. Astfel, din 30 iulie, aproape 700 de primării din toată țara intră în grevă generală și circa 9.380 de angajați își vor întrerupe activitatea.
”Toate preocupările noastre, în sectorul administrație publică, sunt legate de așa-numitul „Pachet 2” – proiectul de lege propus de către Guvern pentru măsuri în administrația publică locală, care include o serie de propuneri absolut inacceptabile”, spun reprezentanții Federației COLUMNA – SCOR. În Maramureș intră în grevă generală angajații din următoarele primării: Ariniș, Săcălășeni, Budești și Sarasău.






























Oricum nu lucrau nimic
As vrea sa o vad și pe asta. Aceste sindicate Scor sunt făcute de primari, sunt sindicate aservite primărilor,așa că lăsați știrile astea de doi lei.