Experiențe educative și pline de bucurie, la Centrul Comunitar Multifuncțional

0
63

Vacanța de vară a adus pentru copiii din cadrul proiectului „Comunitate fără bariere” o serie de activități diverse și atractive, menite să le sprijine dezvoltarea armonioasă, atât emoțională, cât și socială.
„În luna iunie, aceștia au participat la o ieșire în Parcul Municipal «Regina Maria», descoperind zona verde a parcului, plimbările cu trenulețul, bucurându-se cu entuziasm și curiozitate de tot ceea ce le-a oferit timpul petrecut în aer liber. Totodată, au vizionat animația «Ștrumpfii», iar la final au dezbătut teme precum: prietenia, munca în echipă și curaj, exprimându-și părerile și identificând trăsături pozitive ale personajelor. În luna iulie, activitățile educative au continuat cu o întâlnire organizată cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș. Astfel, copiii au aflat informații despre prevenirea violenței și despre cum să fie atenți la siguranța personală atunci când nu sunt însoțiți de un adult. Discuțiile au fost interactive, adaptate vârstei lor, cu scopul de a-i ajuta să înțeleagă importanța supravegherii și a comportamentului responsabil”, au declarat reprezentanții Direcției de Asistență Socială Baia Mare. Prin toate aceste experiențe, copiii din proiectul „Comunitate fără bariere” descoperă, în fiecare zi, că învățarea poate fi o aventură plină de prietenie, siguranță și bucurie. Proiectul „Comunitate fără bariere” este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.