Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș, au documentat activitatea infracțională a unor persoane, cercetate pentru trafic și complicitate la trafic de droguri de risc prin introducerea fără drept în țară, sub forma participației improprii.
În data de 30 iulie, în Baia Mare, polițiștii au prins în flagrant 2 persoane, în vârstă de 28 și 31 de ani, în contextul preluării succesive a unui colet care ar fi conținut aproximativ 2,5 kilograme de canabis (drog de risc), introduse în țară din Spania, prin intermediul unei firme de curierat internațional.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că drogurile ar fi fost procurate de către o altă persoană cercetată (care se sustrage urmăririi penale), care le-ar fi expediat în România, în scopul comercializării, oferind indicații concrete celorlalte 2 persoane cercetate cu privire la preluarea și distribuirea lor. Joi, 31 iulie, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor 2 persoane, de 28 și 31 de ani, pentru 24 de ore, iar ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
































