Profesoara de matematică, Dana Heuberger, singurul redactor din Maramureş al Gazetei de Matematică şi autor al unor manuale de matematică (III)

Prima parte a interviului o puteți citi aici.

A doua parte a interviului o puteți citi aici.

Profesoara de matematică Dana Heuberger face parte din elita învăţământului maramureşean. Este absolventă a Facultății de Matematică din cadrul Universității București. Timp de un an a predat în Franţa, la Liceul Dr. Koeberlé din Sélestat, în Alsacia. Apoi, în primii ani de carieră didactică a predat matematică la școlile generale nr. 5 și 17 (actualele școli gimnaziale Vasile Alecsandri și Alexandru Ioan Cuza). În urma titularizării a ajuns să predea la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare, iar din 2020 este profesoară de matematică la Colegiul Național Vasile Lucaciu.
Este pasionată cu adevărat de matematică, dovadă sunt şi performanţele din plan profesional. Nu numai că reuşeşte să fie un model inspiraţional pentru elevii pe care îi pregăteşte, dar a reuşit să ajungă şi în colectivul redacţional al revistei Gazeta Matematică. Mai mult, numele ei figurează în rândul autorilor unor manuale de matematică.
R: Cum ar putea fi motivaţi elevii să studieze mai mult?
D.H.: Provocările pe care le are întreaga societate sunt altele decât acum zece ani. Digitalizarea își spune cuvântul, iar copiii (uneori consiliați de adulți, din păcate) pot fi atât de fascinați de informațiile pe care le găsesc pe internet, încât să creadă că le sunt de ajuns doar acelea. Rolul profesorilor este, din această cauză, diferit și mai dificil decât în trecut, dar nu unul imposibil. Dacă reușim să le păstrăm vie curiozitatea, prin multe exemple și contraexemple, prin modul în care le prezentăm informațiile, încurajându-i să întrebe ori de câte ori au o nelămurire, să discute cu noi și cu colegii despre diverse căi de explorare ale unor domenii, să caute răspunsuri și moduri noi de abordare și (nu în ultimul rând!) să muncească în echipă, atunci i-am câștigat pe elevi de partea educației. Toate micile victorii la care îi putem ajuta să ajungă – de la mai buna înțelegere a unui concept, la abordări creative – îi pot apropia pe elevi de materia pe care o predăm și îi pot convinge că merită să depună eforturi susținute pentru a deveni cât mai buni, în ciuda tentațiilor digitale (și nu numai) din ce în ce mai mari.
R: Există cu siguranţă o diferenţă între actuala generaţie de elevi şi generaţiile mai vechi. Ce îi caracterizează pe elevii din ziua de azi?
D.H.: Nu cred că elevii din ziua de astăzi sunt mai superficiali decât cei din generațiile mai vechi. De altfel, îmi displac comparațiile de genul „Pe vremea mea…”. Fiecare generație are provocările ei, iar cele ale elevilor din ziua de azi nu sunt mai mici, ci doar diferite de cele de până acum, unele dintre ele fiind extrem de grele (cele legate de omniprezența drogurilor, de bullying, de dependența de rețelele sociale și de absența părinților din viața lor, de exemplu). Mai mult ca oricând, copiii și tinerii simt nevoia unei comunicări adevărate, a unor puncte reale de sprijin. Poate că este mai greu de­cât înainte să le captezi atenția, însă atunci când văd că îți pasă de ceea ce li se întâmplă, că îi sprijini, se deschid și devin receptivi la mesajele tale despre imporanța învățării și își îmbunătățesc, deseori, rezultatele școlare. Aceasta nu ține de metodele de predare, ci de o empatie care ar trebui dezvoltată (sau măcar deprinsă) de cât mai multă lume.

„Analfabetismul funcţional s-a extins în ultimii ani…”

R: Mai putem vorbi de performanţă în cazul actualelor generaţii? Vă întreb pentru că s-a accentuat mult în ultima perioadă ideea de analfabetism funcţional.
D.H.: Analfabetismul func­țional s-a extins în ultimii ani, din păcate, și nu poate fi ignorat. Exista și pe vremuri, la altă scară (sau poate că nu îi cunoșteam noi amploarea). În primii mei ani de învățământ am predat și la „clase de recuperare”, în care în fiecare zi o luam de la capăt, ca și cum n-aș fi lucrat nimic până atunci, și îmi aduc aminte și de micile mele satisfacții, dar și de strădaniile vane de a-i motiva pe unii dintre elevii mei, care pur și simplu nu doreau să înțeleagă și să învețe. De aceea, nu cred că vinovații pentru extinderea fenomenului sunt profesorii, ci un cumul de factori, dintre care unul important este diminuarea rolului învățării, în ochii societății. Din fericire, la Colegiul Național Vasile Lucaciu, precum și în diversele echipe în care am lucrat pentru performanță, în ultimii ani – de la cea din programul „Hai la Olimpiadă!” la cele pentru pregătirea lotului pentru Olimpiadele Balcanice de Juniori – am avut parte de reversul medaliei, căci le-am predat multor tineri dedicați, extrem de pasionați de matematică, cu mult mai performanți (dacă tot e să fac comparații) decât cei pe care i-am întâlnit în primii mei ani de învățământ. Prin urmare, setea de performanță a elevilor a rămas aceeași, peste ani, cu multă dedicare și eforturi susținute mai coerent decât înainte (având acces la mai multe informații de calitate, din mai multe surse, decât pe vremuri) și cu rezultate mai strălucitoare decât atunci.

Noile modificări aduse de „legea Bolojan” vor crea haos în învăţământ

R: În calitate de cadru didactic, cum apreciaţi ultimele modificări anunţate în învăţământ, de exemplu mărirea normei didactice?
D.H.: Ca foarte mulți dintre colegii mei, fac parte din categoria celor care și-au dorit întotdeauna apropierea de valorile europene. Și cred și acum că aceasta este singura alternativă care poate scoate România din impas. Însă nu pot fi de acord cu măsurile din legea 141/2025, care afectează educația, ducând la dezechilibre grave și la disponibilizări ale multor profesori, fragilizând și mai mult sistemul de învățământ (declarat periodic prioritate națională, și ignorat apoi sistematic, sau găsit țap ispășitor și sacrificat pe altarul unei declarate eficientizări necesare). Ar fi multe de scris despre neregulile din această lege, însă probabil că opinia publică le cunoaște deja. Nu cred că mărirea normei didactice, mărirea numărului de elevi din fiecare clasă și comasarea școlilor mici sunt binevenite și că economiile realizate cu aceste măsuri (cărora nu li s-a făcut un studiu de impact real) vor ajuta prea mult România. Dimpotrivă, vor genera haos (deja o fac), vor decredibiliza și mai mult tot ceea ce înseamnă școală, locul învățării și al profesorilor în societate. Nu faptul că va trebui să predăm două ore în plus pe săptămână mă sperie, cu toate că ele înseamnă mai multe ore de pregătire și mai multe lucrări corectate decât până acum. Anul acesta am făcut pentru elevii mei, din proprie inițiativă, două ore în plus pe săptămână de pregătire pentru examenele naționale (gratis, peste trâmbițata normă de 40 de ore), pe lângă orele (tot gratis!) de pregătire pentru olimpiadă. Și sunt convinsă că cei mai mulți dintre profesorii care predau materii de bacalaureat și admitere procedează la fel, în fiecare an. Fără surle și trâmbițe. Mă întreb câți dintre cei care ne critică lucrează fără bani, de dragul unor idei, sau al copiilor altora. Sunt convinsă că, dacă ni s-ar fi spus că este o măsură temporară, am fi acceptat chiar și micșorări de salarii, cu toate că există și alte locuri de unde se puteau reduce cheltuielile din învățământ, fără ca acestea să ne afecteze. Însă măsurile actuale, făcute în al douăsprezecelea ceas, neținând cont decât de o presupusă eficientizare economică, aruncă în aer tot sistemul. E foarte bine, vor zice unii, oricum sistemul de învățământ era praf, așa le trebuie profesorilor… În ceea ce mă privește, nu obosesc să o repet: am văzut mulți profesori dedicați, de toate disciplinele și de toate vârstele, în multe locuri din țară. Pe unii dintre ei îi vom pierde, cu aceste măsuri, fără ca ei să poată fi prea ușor înlocuiți. Peste câțiva ani, când vor începe să iasă la pensie „decrețeii”, va fi un mare gol în învățământ, deci poate că atunci va fi necesară mărirea normei didactice. Mărind-o acum, poate că guvernanții vor obține o parte din economiile scontate, însă cum foarte puțini tineri își vor mai dori să devină profesori (cu un statut social, un loc de muncă și un salariu atât de vulnerabile, cine îi poate condamna?), peste câțiva ani nu vor reuși să acopere golul pe care îl va lăsa plecarea „decrețeilor”. Ce va urma? Probabil micșorarea numărului de ore la fiecare materie, ceea ce îi va face (provizoriu) fericiți și pe copii, și pe pă­rinți. Până când vor constata cu toții că nu a învăța mai puțin este cheia, că știind mai puține devii necompetitiv și nu poți avea, pe termen lung (și prin muncă cinstită) viața pe care ți-o dorești.
R: Ce le-aţi transmite elevilor care se pregătesc pentru începerea noului an şcolar?
D.H.: Să nu înceteze să fie curioși și să fie convinși că unele dintre cele mai mari satisfacții le pot obține, la orice vârstă, învățând lucruri noi. Mult succes, tuturor, în noul an școlar! Și multe bucurii!