Fondurile europene transformă Maramureșul

1
2692

Consiliul Județean Maramureș a găzduit o întâlnire de lucru cu echipa Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, condusă de directorul general Marcel Boloș, în care au fost analizate, în detaliu, toate proiectele aflate în derulare în județul Maramureș prin Programul Regio Nord-Vest 2021-2027, cu accent pe stadiul implementării, eventualele dificultăți întâmpinate, precum și direcțiile strategice pentru următorul exercițiu financiar european, care va începe după 2027.

În prezent, Maramureșul are proiecte europene aflate în implementare în valoare de aproape 1 miliard de lei, derulate prin Consiliul Județean, cu impact direct în infrastructură, sănătate, educație, turism și cultură.
În cadrul întâlnirii au fost evidențiate mai multe evoluții pozitive:
• S-a clarificat situația de la Mara Nord, astfel încât județul poate continua modernizarea a 4 din cele 8 drumuri județene propuse, dintre care unul este deja finalizat
• Se poate continua restaurarea Castelului Teleki, urmând a se executa lucrările pentru care finanțarea este asigurată deja prin Regio Nord-Vest
• A fost agreat ca până la finalul acestui an să fie finalizate documentațiile tehnico-economice pentru noile proiecte strategice ale Consiliului Județean, astfel încât în viitoarea perioadă de programare (post-2027) Maramureșul să aibă un portofoliu complet pregătit de investiții majore.
Printre cele mai importante proiecte deja în derulare se află:
• Peste 120 km de drumuri județene modernizate pentru siguranța circulației
• Palatul Administrativ din Baia Mare, aflat în modernizare completă, cu o reducere estimată de 90% a consumului energetic
• Castelul Teleki din Pribilești și Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, care vor fi restaurate pentru a aduce plusvaloare turismului și culturii locale
• Parcurile de specializare inteligentă din Baia Sprie, Șomcuta Mare, Fărcașa și Târgu Lăpuș, gândite ca motoare de dezvoltare pentru antreprenoriat și industrie locală.
”În Maramureș, schimbarea adusă de fondurile europene este deja vizibilă: drumuri mai sigure, clădiri publice moderne, servicii mai eficiente, monumente istorice readuse la viață și, cel mai important, noi oportunități pentru tineri și profesioniști. (…) Suntem hotărâți să pregătim din timp următorul exercițiu financiar, pentru ca Maramureșul să atragă și mai multe fonduri europene și să își continue dezvoltarea. Mă bucur că Maramureșul este un exemplu de echilibru între tradiție și inovație, între patrimoniu și tehnologie” – a declarat președintele Consiliului Județean, Gabriel Valer Zetea.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.