Un băiat a sărit în sprijinul semenilor din Broșteni

0
148

Oficialii Prefecturii Maramureș au adus în atenția publică exemplul emoționant al lui Bogdan, un băiat, de doar 12 ani, din comuna Vadu Izei, satul Valea Stejarului.
Acesta s-a oferit voluntar pentru a sprijini comunitatea afectată de inundațiile devastatoare din zona Broșteni, județul Suceava, dând un exemplu de solidaritate și curaj la o vârstă atât de fragedă. Remarcat într-o dimineață la știrile matinale, prefectul Florian Sălăjeanu a dorit să îl cunoască și să îi transmită personal aprecierea sa. Astfel, Bogdan, alături de fratele său Alexandru și de mama sa, au fost invitați la Instituția Prefectului, unde prefectul i-a oferit o diplomă de excelență, ca semn de recunoaștere pentru implicarea și spiritul său civic. A fost prezent și administratorul public al județului, Sandu Vasile Hotima, care a salutat la rândul său acest gest de voluntariat exemplar. Vizita a continuat cu o discuție la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, unde inspectorul șef, colonel Marian Pitiș, i-a oferit lui Bogdan o cască de pompier și un tricou personalizat, simboluri ale recunoștinței și respectului pentru atitudinea sa de voluntar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.