Valea Izei, reabilitată complet

1
221

Conducerea Consiliului Județean Maramureș susține că după mai bine de 30 de ani de la promisiunea celorlalți șefi ai administrației maramureșene privind reabilitarea completă a Văii Izei, acum acest obiectiv va deveni realitate. Recent, în prezența primarilor de pe Valea Izei, a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru reabilitarea DJ 186 Vadu Izei – Oncești – Nănești – Bârsana.
Proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, în cadrul proiectului Maranord, are o valoare de 53,5 milioane lei (fără TVA), iar durata totală a contractului este de un an de la emiterea ordinului de începere a proiectării. Durata efectivă a lucrărilor va fi de 230 de zile. Echipa care va lucra pe acest drum este aceeași care a reabilitat și sectorul Baia Sprie – Bârsana.
„Primii pași mari i-am făcut în mandatul meu anterior când, alături de echipa Consiliului Județean Maramureș am reușit să obținem finanțări și să modernizăm o mare parte din Valea Izei și Valea Ruscovei. Astăzi, continuăm ceea ce am început și mergem până la capăt: am semnat contractul de proiectare și execuție pentru reabilitarea DJ 186 Vadu Izei – Oncești – Nănești – Bârsana, ultimul tronson de 13,3 km, prin care întreaga Vale a Izei va fi reabilitată în totalitate”, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.