Alimentarea cu gaz a Codrului, iar în pericol. Nu peste tot!

0
169

Una dintre marile restanțe ale județului se referă la alimentarea cu gaz a Țării Codrului. Oamenilor li s-a promis gazul la fiecare rundă de alegeri, din 90 încoace. Doi miniștri cu rădăcini în zonă au promis, ”s-au legat”, s-au jurat. Nimic.
Acum, de doi ani încoace, primele speranțe reale. Cele 6 primării din zonă s-au aliat, au făcut proiecte, s-au despărțit, iar s-au aliat. În fapt, primul pas s-a făcut: Transgaz a adus o magistrală dinspre Ulmeni spre Ariniș, e făcută. E decis locul stației. Apoi, totul s-a blocat. Primăriile Ariniș, Asuaj, Băița de sub Codru, Băsești, Oarta, Bicaz au primit sume infime prin Saligny. ”Primit” în ghilimele, pentru că lucrările nefiind începute, Guvernul a închis robinetul.
Doar că unii nu se lasă. Gheorghe Mureșan, primar al comunei Ariniș și cel mai longeviv edil al Maramureșului, nu se lasă. ”Tocmai sunt în drum spre București. Eu am licitație ca să mă preia un distribuitor de gaz. În zonă operează Delgaz. Magistrala e făcută. Guvernul a sistat finanțările pentru lucrări neîncepute. Se vor semna contracte abia anul viitor. Eu nu stau, nu știu ce fac ceilalți colegi. Eu zic că dacă stăm, pierdem tot. Am făcut proiect pe banii noștri, am ajutat cu teren vecinii pentru stațiile de transfer. Dar mergem înainte”, spune edilul Arinișului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.