Echipa de robotică Robocorns, din cadrul Colegiului Național ”Vasile Lucaciu”, a donat peste 1.000 de lei către Asociația Salvați Animalele, care se ocupă de adăpostul public de câini din municipiu.
”Acești tineri minunați au organizat pentru noi o strângere de fonduri la Value Centre, în urma căreia s-au adunat 1.300 lei – sumă pe care ne-au înmânat-o personal, într-o vizită care ne-a emoționat profund. Orice gest de sprijin ne atinge și ne dă putere să mergem mai departe, dar atunci când în spatele acestor fapte se află copii și tineri, e cu atât mai impresionant – pentru că asta arată educație, empatie și respect față de animale, dar și dragoste pentru voluntariat și pentru comunitate”, a declarat conducerea Asociației Salvați Animalele.




























