Pasajul de la Italsofa a trecut testele de rezistență

5
7905

• e pregătit pentru inaugurare

Constructorul a efectuat testele de rezistență la Pasajul de la Italsofa în vederea finalizării lucrărilor. Podul pasajului a fost încărcat cu o sarcină de circa 250 tone și a rezistat fără probleme. În aceste condiții, investiția se va încheia în curând.
”Ne apropiem de recepția la pasajul de la Italsofa, iar acum a sosit momentul testelor pentru a demonstra rezistența podului. Sunt teste statice, dinamice, ce se derulează pe perioada unei întregi zile. Avem încredere în felul în care a muncit constructorul”, a spus Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș. Verificările rezistenței podului au fost multe și complexe. Constructorul a explicat: ”Testele au două componente. Încercările statice, când se încarcă structura podului cu o anumită greutate, sunt șase camioane ce cântăresc circa 41 tone fiecare, iar jos se execută măsurători topografice, pentru determinarea deplasării pe verticală a podului după încărcare. Greutatea maximă pusă pe o secțiune deodată e undeva la 250 de tone. Următorul test e cel dinamic. Se trece peste pasaj cu o anumită viteză, până la 50 de km/oră, măsurându-se răspunsul structurii la vibrații”. În mai puțin de un an, pasajul a ajuns la final. Sunt 12 milioane de euro investiți prin PNRR aici, dar dincolo de cifre este vorba „despre efort, nopți lungi, calcule, verificări și o echipă care și-a făcut până la urmă treaba cu responsabilitate. Să vezi cum un șantier de asemenea anvergură cum prinde formă și se apropie de final, nu e de ici de colo”, au accentuat autorităţile maramureşene. Practic, este unul dintre cele mai importante proiecte de infra­structură mare din județ, realizate în ultimii ani. Și stâlpul de înaltă tensiune care trebuia relocat pe strada Dumbravei și care a întârziat finalizarea proiectului a sosit, urmând să fie montat săptămâna viitoare. După aceea, constructorii spun că în două săptămâni pot turna asfaltul, pot trasa marcajele și în luna decembrie, pe la jumătatea ei, pasajul ar putea fi deschis circulației.

5 COMENTARII

  1. Felicitări tuturor
    inginerilor drumari, constructorilo ,muncitorilor si celorlalți ce au dus la realizarea si acestei lucrări.
    Au depus mult efort ca această lucrare să se termine bine așa cum îi stă firmei constructoare.Tuturor celor ce au depus atât de mult efort in realizarea acestui frumos proiect,le doresc
    de frumoasele sărbători de iarnă cu drag multă sănătate, pace si bucurii in familie lor Mult succes de mai departe !

  2. Felicitări constructorului!
    Felicitări și lui Ionel Bogdan! Și te rugam nu ne lăsa la mâna lui Zetea zis și “gabi”! O face stângaci!

    • Total de acord!! E meritul lui și al echipei lui de când a fost la cârma județului. Dar nici măcar nu-l pomenesc in comentarii..ce să-i faci, uitam repede când e de dus lauri!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.