Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României în Ucraina, Salvamont Maramureș a participat la recepția oficială organizată de Consulatul României din Solotvino. Evenimentul a marcat nu doar celebrarea identității naționale, ci și consolidarea legăturilor diplomatice și profesionale dintre cele două state. Momentul central pentru delegația din județul nostru a fost acordarea Diplomei de Recunoștință, o distincție care onorează contribuția valoroasă în gestionarea eficientă a situațiilor de urgență și succesul misiunilor salvamontiștilor din Maramureș în munții de la frontiera comună. „Această recunoaștere subliniază profesionalismul echipei noastre și rolul strategic pe care îl avem în cadrul procedurilor operaționale desfășurate la granița dintre România și Ucraina. Distincția primită reprezintă o confirmare a angajamentului nostru continuu față de standardele de excelență și un imbold de a continua misiunea noastră umanitară, aceea de a salva viețile celor care sunt în pericol pe munte”, a declarat Dan Benga, managerul Salvamont Maramureș.






























