De la egal la egal cu campioana

0
54
Credit foto: CS Minaur Baia Mare Facebook

• CS Minaur Baia Mare – CSM București 27-27 (14-15) •

CS Minaur Baia Mare este prima echipă din Liga Florilor care încurcă campioana în actuala stagiune. Miercuri seara, într-un meci din cadrul rundei 12 a Ligii Florilor, echipa noastră a încheiat la egalitate 27-27 (14-15), disputa cu CSM București, rezultat care dinamitează lupta la titlu, iar pe Minaur o menține aproape de adversarele cu obiective de Europa.

Campioana a condus în marea majoritate a celor 60 de minute, însă fără a se desprinde decisiv. În prima parte, CSM a condus la maximum trei goluri – 5-8 (11), dar Minaur a evoluat excelent și de fiecare dată a avut resursele necesare pentru a reveni. Oaspetele au intrat la pauză cu avantaj fragil – 14-15, însă meciul era departe de a fi jucat.
Lucru demonstrat și în partea secundă, când ostilitățile au fost tot de partea echipei vizitatoare, dar cu un Minaur suflându-i tot timpul în ceafă. Care a început să spere cu adevărat în ultimele 9 minute, când a preluat pentru prima oară conducerea în acest meci – 23-22 (51). Până la final, s-a mers cap la cap și tabela a indicat remiză la finalul celor 60 de minute – 27-27, una realistă ținând cont de modul cum au jucat handbalistele noastre. Acest rezultat, precum și izbânda din Norvegia certifică faptul că Minaur se află pe o pantă ascendentă, pozitivism care trebuie confirmat și în confruntarea europeană de sâmbătă, cu maghiarele de la Motherson Mosonmagyarovari KC.

Sala Polivalentă „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 1.000. Arbitri: Alexandru Popa (Constanța) – Ionuț Velișca (Buzău). Observator FRH: Victor Sighicea (Râmnicu Vâlcea). Aruncări de la 7 m: 9-5 (transformate: 7-2; au ratat Woller, Spugnini, respectiv Jaukovic, Maslova, Hansen). Minute de eliminare: 4-6.
CS Minaur Baia Mare: Y. Dumanska (10 intervenții, a apărat 2 de 7 m), Preda (2 intervenții) – Ianăși, Brîndușa, Quintino Ribeiro 6 (3 din 7 m), Gomes da Costa, Avădanei (nu a jucat), Romaniuc 1, Naumenko, Woller 2 (din 7 m), Lăcusteanu, Papp 3, Lundback 3, Ilyina 4, Spugnini Santome 8 (2 din 7 m), Mițicuș. Oficiali: Joao Florencio, Alexandru Sabou, Daniel Apostu, Valentina Mitrașcă, Alex Pop
CSM București: Moreschi (4 intervenții, a apărat un 7 m), Eriksson (3 intervenții) – Mihai, Voicu (nu a jucat), Jaukovic 3, Friis 2, Omoregie 3, Maxim (nu a jucat), Dindiligan, Novak, Ostergaard Jensen 1, Freriks, Brnovic 2, Mas­lova 8 (1 din 7 m), Pintea 2, Hansen 6 (1 din 7 m). Oficiali: Iulia Curea, Alina Iordache, Iulian Creangă, Veronica Năstase.
Rezultate etapa 12: CSM Slatina – Rapid București 29-29; CSM Galați – CSM Corona Brașov 22-29; HC Zalău – Gloria Bistrița 17-34; CS Minaur Baia Mare – CSM București 27-27.
Sâmbătă, 17 ianuarie: SCM Râmnicu Vâlcea – HC Dunărea Brăila (ora 17.30, Pro Arena).
Duminică, 18 ianuarie: CSM Târgu Jiu – SCM Universitatea Craiova (ora 17.30, Pro Arena).
Restanță, etapa 11: Miercuri, 4 februarie: CS Minaur Baia Mare – Rapid București (ora 17.30, Pro Arena).

Etapa 13

Miercuri, 21 ianuarie: Gloria Bistrița – CSM Târgu Jiu (ora 17.30, Pro Arena).
Miercuri, 28 ianuarie: CSM Corona Brașov – HC Zalău (ora 15.00); CSM București – CSM Slatina (ora 17.30, Pro Arena).
Sâmbătă, 31 ianuarie: CSM Galați – SCM Râmnicu Vâlcea; SCM Universitatea Craiova – CS Minaur Baia Mare; Rapid București – HC Dunărea Brăila (ora 15.00, Pro Arena).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.