• La o săptămână de la înmormântarea maestrului •
Mihai Eminescu scria următoarele versuri la trecerea în veșnicie a dascălului său Aron Pumnul:
,,Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge, antică fruntea ta,
C-acuma din pleiada-ți auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!”
Sunt versurile care mi-au venit în minte când l-am petrecut în veșnicie pe maestrul Iustin Podăreanu.
Tot ce am trăit a fost de o profunzime adâncă… emoții, întristare, lacrimi, cântare, armonie și… aplauze. Nu pot spune că a fost o înmormântare (clasică), ceea ce a fost în Catedrala istorică… ci a fost o stare de spirit unică.
Ne-am adunat (atâția câți am fost) în jurul catafalcului. Eram cu el și el era încă o dată cu noi. Nu a fost o înmormântare, totul a fost un concert, au fost vibrații ale sufletului care au avut ca efect armonii muzicale celeste. L-am simțit pe maestru prezent efectiv. Dirija. Ne dirija pe toți ai lui. Petrică nu mai era el. Era doar Iustin Podăreanu, dirijând şi transmițând cu mâinile şi sufletul lui, modelând fiecare acord. Ne curgeau lacrimile pe obraz, şi cântam, eram ai lui, ai maestrului. A fost un adevărat concert pe care maestrul Iustin Podăreanu l-a oferit tuturor celor prezenți… și în primul rând nouă, învățăceilor lui.
Sufletul dânsului, prezent, și-a dirijat propriul requiem. Au fost armonii care au răscolit sufletele. Fiecare notă muzicală, fiecare acord, a fost o ofrandă de recunoștință și de mulțumire pentru dascălul nostru iubit.
A plecat în ceruri, pe armoniile ucenicilor săi. Ieșind din catedrală, am avut sentimentul profund că sufletul lui e împăcat, e chiar bucuros și împlinit. În fața porților cerului nu e singur, ele se vor deschide pentru că muzica care precede sufletului maestrului e divină.
Nu voi face eu, acum, apologia maestrului Iustin Podăreanu. Au fost și vor fi mulți care vor face asta. Dar pentru a înțelege toată lumea cine a fost Iustin Podăreanu, voi spune doar esențialul.
Maestrul dirijor Iustin Podăreanu a făcut parte din categoria ,,supergreilor” artei dirijorale. Arta sa dirijorală se așează cu cinste și onoare lângă arta dirijorală a lui Marin Constantin, a lui Sergiu Celibidache sau a lui Voicu Enăchescu. Din această pleiadă a făcut parte Iustin Podăreanu, având calibrul acestor mari dirijori.
Așa cum s-a spus, Maramureșul a fost scena și împlinirea dânsului pe care a onorat-o, iar Maramureșul a fost onorat că l-a adoptat între fiii săi pe acest mare dirijor. A fost voia lui Dumnezeu să fie aici – în Maramureș – să transmită, să educe, să vibreze pentru generații întregi de seminariști și pentru toate corurile pe care le-a dirijat, deși era o personalitate muzicală demnă de Ateneul Român sau de alte scene ale lumii. Maestrul Iustin Podăreanu nu a murit, ci a trecut în veșnicie, acolo unde am convingerea că îngerii adunați în coruri vor dori să experimenteze stereofonia corală, branduită în Maramureș de dânsul.
Rămân în urmă atâtea amintiri, atâtea trăiri şi sentimente, atâtea vibrații atât de mult frumos trăite împreună cu maestrul.
,,Dor de țară, te-avântă departe
Zboară lin spre-nsoritele plaiuri
Unde blânde-adieri parfumate
Scaldă munții și cerul senin” – a răsunat din vocile şi inimile învățăceilor lui, încă o dată corul din Nabucco al lui Verdi cu care maestrul Podăreanu ne-a cucerit inimile şi evident a cucerit multe scene și mult public.
Vă mulțumim, domnule profesor Iustin Podăreanu, din adâncul sufletului și vom fi mereu recunoscători pentru tot ce ne-ați transmis, pentru tot ce ne-ați învățat și pentru tot ce am trăit împreună.
Am învățat de la dumneavoastră că viața este o artă, iar muzica este viață și trăire sufletească adevărată.
Este o deosebită cinste și onoare că Dumnezeu a rânduit să fim contemporani cu dumneavoastră și chiar mai mult… să fim privilegiați învățăcei ai dumneavoastră.
Arta și vibrația dumneavoastră nu vor muri niciodată!
Veți rămâne de-a pururi în inimile şi sufletele noastre!
Odihnă veșnică cu îngerii de Sus, maestre IUSTIN PODĂREANU!
Mircea Stupar
10.01.2026
