O nouă etapă regională a concursului de robotică educațională, în Baia Mare

0
164

În data de 7 februarie, Baia Mare găzduiește pentru al doilea an la rând, etapa regională a unuia dintre cele mai prestigioase concursuri de robotică educațională: „First Lego League”. Este o competiție internațională dedicată promovării educației STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) în rândul tinerilor. Anul trecut, manifestarea a reunit la nivel global aproximativ 679.000 de participanți din peste 110 țări. „Nu ducem lipsă de minți luminate în Baia Mare și în România. În special în rândul tinerilor noștri care au înțeles foarte bine cum funcționează lumea astăzi și că inovația este cea care dictează mersul lucrurilor. Așadar nu e vorba doar de un ideal, ci de o responsabilitate să îi sprijinim pe acești tineri, prin toate metodele pe care le avem la dispoziție, să continue pe drumul ales”, a declarat Doru Dăncuș, primarul municipiului. Se estimează nu mai puțin de 200 de echipe participante în acest an, la nivel național. Aceștia vor fi prezenți, pe data de 7 februarie 2026, la Centrul Universitar Nord din Baia Mare – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.