Arhive Lunare: ianuarie 2026

Un cititor, Eduard Augustin, a trimis pe adresa redacției o informare prin care reamintește că azi, 30 ianuarie, se împlinesc 26 de ani de la dezastrul ecologic de la Baia Mare, considerat unul dintre cele mai grave accidente de mediu din istoria recentă a...

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins recursul fostei ministre a Sănătății, Sorina Pintea, iar condamnarea sa la trei ani și jumătate pentru luare de mită se menține. Sorina Pintea a fost condamnată de Curtea de Apel Cluj la trei ani și...

Pacienții vor putea să se programeze online la diverse consultații de specialitate, în cadrul unei platforme naționale. Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță că platforma informatică este aproape gata, iar bolnavii vor putea fi programați chiar de medicii de familie, în cabinete, dacă...

Reprezentanții Guvernului s-au întâlnit, zilele trecute, cu cei desemnați să reprezinte UAT-urile din țară, pentru a discuta pe tema repartizării impozitelor locale pe anul în curs. Întâlnirea nu a fost una tocmai cordială, ținând cont de contextul politico-economic actual. Mircea Deac, primarul comunei Cernești, prezent...

În această săptămână, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș pune la dispoziția celor interesați 363 locuri de muncă vacante. Se caută: agent curățenie clădiri și mijloace de transport, ajutoare bucătari, ajutor ospătar, animator socioeducativ, cofetari, confecționeri, conducători auto, electricieni auto, femei de serviciu,...

Luni, 26 ianuarie, a avut loc o ședință la ADI Deșeuri Maramureș. În urma acesteia Primăria Boiu Mare anunță că valoarea taxei de salubrizare în comună rămâne neschimbată, respectiv 8 lei/persoană, lunar. „Taxa nu se modifică, deși Drusal a mărit taxa de salubrizare cu 33%...

Primăria Lăpuș a câștigat o finanțare, la finalul anului trecut, pentru un proiect important. Investiția va ajuta câteva sute de gospodării din comună să-și reducă semnificativ cheltuielile pentru tot ce înseamnă consum de energie electrică. Astfel, 370 de familii din comună vor beneficia gratuit de...

Avertizările meteo au fost potrivite de această dată, atât în ce privește scurgerile de ape de pe versanți, cu topirea zăpezilor, cât și în ce priveşte cețurile. De dimineață, pe drumul naţional Baia Mare - Târgu Lăpuș, mai ales pe dealul Pietriș, ceața era atât...

În comuna Giulești se finalizează încet două proiecte, e vorba de un centru de zi pentru vârstnici, de 4,7 milioane lei, la Ferești, ajuns la peste 85%. Primarul Laurențiu Batin ne spune că are tot în finalizare, la 90%, un centru de zi pentru...

O nouă secție își suspendă activitatea Probleme mari la Spitalul de Recuperare Borșa, după ce activitatea unei noi specialități a fost suspendată. De data aceasta, este vorba de Cardiologie. Astfel, atât consultațiile în ambulator, cât și internările pe secție au fost suspendate. Oficialii spitalului spun...

Ca să nu se facă de rușine ei înșiși, liderii politici împing în față „comunicatori” care să latre diverse. Se petrece în toată lumea, nu la noi. Sigur, pe alocuri, acolo unde Egoul e imens, liderii nu se lasă și spun ei de toate...

La Sinagoga ”Vijnitzer Kloiz” din Sighetu Marmației au fost comemorate victimele uneia dintre cele mai întunecate file din istoria omenirii, Holocaustul. ”Datoria noastră, ca societate modernă, este să păstrăm vie memoria acelor evenimente, să învățăm din trecut și să ne angajăm să nu permitem ca...

Federația Română de Handbal a stabilit programul jocurilor din cadrul optimilor de finală ale Cupei României la feminin. Fază în care se regăsește și CS Minaur Baia Mare. Sorții au fost blânzi pentru echipa noastră, care se va duela pentru un loc în sferturile...

Un nou proiect important pentru comunitatea din Bârsana a fost obținut prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Contractul de finanțare, în valoare de 998.000 lei, a fost semnat recent, marcând un final de an 2025 cu rezultate concrete pentru Comuna Bârsana. Mai exact, e vorba...

Transfer spectaculos realizat de campioana CSM Știința Baia Mare. Cristi Chirică, sportiv care a făcut pasul către rugbyul de performanță de la formația noastră, va îmbrăca din nou tricoul echipei de pe Arena Zimbrilor. „Cristi Chirică se întoarce acasă. Jucătorul, în vârstă de 28 de...

CS Minaur Baia Mare anunță o nouă prelungire de contract pentru următorii doi ani la secția masculină de handbal. Cea a băimăreanului Lucas Alexandru Sabou, jucător care a decis să rămână acasă. „Extrema stângă a echipei masculine de handbal a CS Minaur, Lucas Alexandru Sabou,...

Baia Mare a găzduit cea de-a patra ediție a Cupei ChessMania, competiție organizată de Academia de Șah Maramureș, care a reunit 94 de iubitori ai sportului minții, cu vârste cuprinse între 6 și 83 de ani. Turneul s-a remarcat printr-o participare numeroasă și diversă,...

Specialiștii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa anunță că monitorizează permanent aceste fenomene de iarnă existente în bazinele hidrografice de pe raza de competență. Astfel, sunt supuse atenției lor următoarele cursuri de apă: Someșul Mare, județul Bistrița-Năsăud, pe cursurile de apă Rebra, Șieu, Ilișua și...

Azi, 29 ianuarie, de la ora 17, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare se va săvârși Slujba Privegherii în cinstea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocrotitorii duhovnicești ai școlilor teologice. Răspunsurile la strană vor...

La Centrul Cultural START din orașul Târgu Lăpuș, azi, 29 ianuarie, debutează atelierul de teatru „Scena Zero”, dedicat copiilor cu vârsta între 9 și 13 ani. Atelierul de teatru se va desfășura în fiecare zi de joi, între orele 14:30 și 16:30. Coordonator: Mihaela...