Sâmbătă, ultimul meci acasă • CS Minaur Baia Mare – HC Dunărea Brăila

0
12

Echipa de handbal feminin a CS Minaur Baia Mare joacă ultimul meci din actualul sezon în fața propriilor suporteri. Sâmbătă, 16 mai, formația clasată pe locul 8 în Liga Florilor va primi vizita grupării HC Dunărea Brăila, echipă plasată pe locul 6, într-o partidă contând pentru etapa 21 (penultima) și care va debuta la ora 17.30.

Meciul reprezintă miză doar în tabăra oaspete, rămasă în cărțile pentru Europa, cu condiția să câștige ultimele două runde, duelul cu Minaur, respectiv jocul de acasă cu CSM Slatina, echipă cu care se află în luptă directă pentru locul 5, ultimul calificabil într-o cupă europeană. Totodată, Slatina trebuie să piardă întâlnirea din această rundă, de acasă, cu Rm. Vâlcea, pentru ca Brăila să mai aibă șanse.
Aceste socoteli pot fi însă demontate dacă Minaur învinge mâine și trebuie să o facă pentru orgoliul ei, având obligația să se despartă de suporteri cu o victorie după toate nereușitele din ultima perioadă. Indirect ar ajuta și actuala formație a băimărenilor Andrei Popescu și Raul Fotonea, extrem de aproape de o performanță istorică pentru CSM Slatina, o calificare în European Cup.
Jocul din etapa 21 va fi arbitrat de cuplul bucureștean format din R. Iliescu și P. Manea, iar observator este delegat piteșteanul A. Barbu.
În meciul din turul campionatului, HC Dunărea Brăila a învins CS Minaur cu scorul de 32-28 (19-13).
Accesul suporterilor la meci se face pe baza unui abonament sau a unui bilet în valoare de 25 de lei. Biletele pot fi cumpărate de la sediul clubului, vineri, între orele 10.00 și 14.00, respectiv de la casieria Sălii Sporturilor „Lascăr Pană” în ziua partidei, după ora 16.30.
Intrarea este gratuită pentru persoanele cu dizabilități, elevi și seniorii care au peste 70 de ani.

Program etapa 21

Vineri, 15 mai, ora 17.00: CSM Galați – SCM Universitatea Craiova.
Sâmbătă, 16 mai, ora 17.30: CSM Slatina – SCM Râmnicu Vâlcea; CS Minaur Baia Mare – HC Dunărea Brăila; CSM Târgu Jiu – Rapid București; HC Zalău – CSM București; CSM Corona Brașov – Gloria Bistrița.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.