La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, lucrările înaintează mai greu, din cauza fondurilor insuficiente. Reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului estimează totuşi că în cel mult cinci ani vor fi finalizate pictura interioară şi exteriorul. În prezent, sunt realizate diverse lucrări de finisaje.
„Este un spațiu foarte mare de pictură, pictură în tehnica fresco și pictură continuă și sperăm să iasă o lucrare minunată, care să fie o încununare a două mii de ani de creștinism a poporului român și a Maramureșului și Sătmarului. Catedrala este mama tuturor bisericilor sau regina bisericilor din eparhie. Ne bucurăm că părinții bisericii, preoții și mănăstirile înțeleg să contribuie la lucrările catedralei, fiecare cu posibilitățile și partea lor, atâta cât pot și cât doresc, ca împreună să desăvârșim această lucrare atât de importantă”, a punctat Preasfinţitul Iustin, episcopul din eparhia ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului. Ierarhul a mai subiliniat că, odată finalizată această catedrală, cei din episcopie îşi vor regândi priorităţile şi vor pune un accent mai mare pe îngrijirea bătrânilor şi a celor singuri, dar şi pe educaţia tinerilor. „N-am avut voie să ne construim catedrale, pentru că, mai ales noi, în Transilvania, 900 de ani spre 1000 de ani am fost sub alte stăpâniri și n-am avut voie să ne construim catedrale. A venit libertatea și demnitatea poporului român și am pornit această lucrare, care, după ce se va termina, ne vom ocupa mai mult de cei bătrâni și singuri și ne vom ocupa de îngrijirea bătrânilor, deci și de educația tinerilor”, a mai spus Preasfinţitul Iustin în cadrul şedinţei Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.




























