Oficialii Consiliului Județean Maramureș recunosc că în acest an vor susține puține proiecte culturale. Vor fi alese doar „proiecte care să ne reprezinte cu adevărat și care să spună ceva despre cine suntem și ce ne dorim să devenim”.
Pentru că în municipiul Baia Mare, melomanii și-au exprimat dorința de a avea o Filarmonică, autoritățile județene au decis să pună bazele unui proiect pilot. În parteneriat cu Fundația Culturală EuroArt și Primăria Baia Mare, va fi organizată o mini-stagiune de muzică simfonică, o „minifilarmonică”. Astfel, Consiliul Județean Maramureș va finanța 4 concerte cu suma de 100.000 lei, Primăria Baia Mare va susține alte 2 concerte, iar Fundația Culturală EuroArt contribuie cu 40.000 lei. „Vedem dacă există public, dorință și apoi decidem, împreună, ce urmează. Maramureșul nu este doar tradiție, ci este și liniște și armonie și deschidere spre cultură”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.





























