Campioana Maramureșului va întâlni Clujul la barajul pentru Liga 3

0
757

Barajul de promovare în Liga 3, sezonul 2026/2027, se va disputa în dublă manșă, în 20 iunie (ora 18.00) și 27 iunie (ora 17.30). În urma tragerii la sorți efectuate miercuri, 11 februarie, de Federația Română de Fotbal, campioana Maramureșului va juca împotriva ocupantei locului 1 din Liga 4 Cluj, primul meci urmând să aibă loc în deplasare.
Dreptul de participare la baraj îl are echipa clasată pe locul 1 la finalul campionatului Ligii a 4-a din fiecare județ și din București. Asociațiile Județene de Fotbal și AMFB trebuie să transmită către FRF, până la data de 14 iunie, numele echipelor calificate, co­pia Certificatului de Identitate Sportivă și certificatul de clasificare obținut în cadrul Evaluării Centrului de Copii și Juniori Fotbal Amator, care să ateste minimum Categoria III – Bronze.
Conform regulamentului, dacă echipa campioană nu deține personalitate juridică, nu are Certificat de Identitate Sportivă sau nu îndeplinește condiția clasificării minime, jocurile de baraj nu se vor disputa, iar adversara va fi declarată câștigătoare, cu condiția să respecte cerințele. De asemenea, barajul nu se va organiza nici dacă AJF-ul respectiv nu are cel puțin cinci cluburi afiliate clasificate cu minimum Categoria III – Bronze.
În total, 21 de echipe vor promova în Liga 3, câștigătoarele celor 21 de dueluri rezultate din împerecherea celor 42 de campioane județene. Maramureșul face parte din Regiunea 2 Nord-Vest, alături de Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Satu Mare și Sălaj. În această regiune, meciurile stabilite sunt: Bistrița-Năsăud – Bihor, Satu Mare – Sălaj și Cluj – Maramureș.
Împerecherea județelor pentru barajul de promovare în Liga 3
Regiunea 1, Nord-Est: Botoșani – Suceava, Neamț – Iași, Vaslui – Bacău;
Regiunea 2, Nord-Vest: Bistrița-Năsăud – Bihor, Satu Mare – Să­laj, Cluj – Maramureș;
Regiunea 3, Centru: Harghita – Covasna, Si­biu – Brașov, Mu­reș – Alba;
Regiunea 4, Vest: Gorj – Caraș-Severin, Arad – Hunedoara, Ti­miș – Mehedinți:
Regiunea 5, Sud-Vest: Vâlcea – Teleorman, Dâmbovița – Olt, Argeș – Dolj;
Regiunea 6, Sud: Ialomița – Ilfov, Prahova – Giurgiu, Călărași – București;
Regiunea 7, Sud-Est: Buzău – Tulcea, Vrancea – Galați, Constanța – Brăila.
Barajele se vor disputa în sistem eliminatoriu, tur-retur. În cazul egalită­ții după cele două manșe, calificarea se va decide după reprizele de prelungire sau, dacă va fi nevoie, la loviturile de departajare, întrucât a fost eliminat avantajul golului marcat în deplasare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.