Astăzi, 19 februarie, se împlinesc 150 de ani de la venirea pe lume a lui Constantin Brâncuși, în satul Hobița, comuna Peștișani, județul Gorj. Devenirea lui, din lumea rurală, cu școală primară făcută pe cont propriu, cu îndeletniciri care nu au nimic cu geniul, rămâne o minune. A fost păstor la oi, lucrător într-o vopsitorie, vânzător în băcănie și ajutor de cârciumar. Peste tot, pe unde a umblat, cioplea. Când a ajuns la Școala de Arte și Meserii din Craiova, îi întrecea pe toți la îndemânare. Apoi și-a lustruit viziunile plastice la București. Chemarea Parisului este semnul cel mare pentru românul Brâncuși. Drumul l-a făcut pe jos. Poate a mai luat un tren ori o căruță.
Se știe că mirajul parizian era sculptorul Rodin. După o ucenicie în atelierul sculptorului francez a rostit celebrele cuvinte: „Nimic nu se înalță la umbra marilor copaci!” Și s-a retras în atelierul propriu din Montparnasse, care a devenit un spațiu iradiant pentru mulți dintre artiștii plastici și scriitorii vremii. Era vizitat zilnic de crema intelectualității pariziene: Modigliani, Leger, Duchamp, Matisse, Picasso ori Apollinaire. Toți au simțit că românul are revelația a ceva nou, a unei metode de a reinventa sculptura. Ei înșiși fiind niște vizionari. Le spunea celor care treceau pragul atelierului că se naște o lume nouă în artă. Copacii tineri, proaspeți, vor crește și pot și îi vor urma pe cei bătrâni.
A plecat din Carpați să altoiască universalitatea, într-un suflet care închidea atâta bogăție și atâta forță vizionară. A plecat în lume, dar parcă nu căuta pe nimeni, ci lumea îl căuta pe el. Și l-a aflat și în Europa, și în Statele Unite ale Americii. Lucrările propuse de el semnalau faptul că a venit o nouă primăvară în artă. Curentul modern, reprezentat de sculptura lui Brâncuși, a fost asumat de lumea artistică, de colecționarii de artă, dar și de publicul sensibil. Expozițiile din țară, din Europa și America i-au certificat unicitatea. A început să i se configureze destinul artistic. Un alt reformator al sculpturii, englezul Henry Moore, spune: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure.” Iar scriitorul și criticul de artă francez, Jean Cassou, îl vede „unul dintre cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor.”
Este considerat un inovator, deoarece a eliberat sculptura de imitația naturii. Este printre puținii creatori români care a fost ocolit de denigrarea mediocrilor. În țară s-a acreditat ideea că Brâncuși este sculptorul sufletului românesc. A dovedit asta prin motivele tradiționale românești, sublimate în multe lucrări. Cu Tripticul de la Tîrgu-Jiu, Brâncuși lasă țării sale unul dintre cele mai importante simboluri ale artei moderne. Scriitori de prestigiu ai literaturii române remarcă valoarea demiurgică a lucrărilor sculptorului român. Ion Minulescu crede că el s-a hotărât „să îndrepte rânduiala creației divine.” Ion Vinea, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Geo Bogza, Petre Pandrea, Mircea Eliade, ori prietenul V. G. Paleolog, au fost atrași de personalitatea fascinantă a sculptorului român. Mircea Eliade a numit „Coloana fără sfârșit” un stâlp cosmic, o scară de urcat la cer.
Nu-l uit pe romancierul româno-american Peter Neagoe, ardelean de origine, care a scris romanul „Sfântul din Montparnasse,” bazat pe fapte documentare, pe convorbirile cu Brâncuși, având ca fundament prietenia, de o jumătate de secol, dintre cei doi. Poetul Nichita Stănescu, în prima lui călătorie în Maramureș, a făcut legătura dintre arhitectura țărănească de aici cu opera lui Brâncuși. Pe patul de moarte, spovedindu-se preotului, a spus: „mor cu tristețea că nu mă pot întoarce în țara mea.” Când ne aflăm într-o confuzie a valorilor, este suficient să ne amintim de Brâncuși. Și ne calmăm opiniile. De felul în care a fost, și este, apreciat în străinătate și în țară. Să fim liberi ca pasărea pe cer și peștele în apă, credea el.
Astăzi se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român. Pe lângă lucrările lui care au dat o direcție nouă în artă, un început de lume, cel născut în Hobița în urmă cu 150 de ani, a fost și un înțelept în judecarea lumii. Am rămas aproape de multe dintre cugetările lui. Vin din așezarea gândului profund făcut de țăranii luminați ai satului meu. Ascultați: Să crezi ca un zeu, să poruncești ca un rege, să muncești ca un rob. Sau, nu am vrut să sculptez pasărea, am vrut să sculptez zborul. Eu am rămas cu convingerea că el, Brâncuși, a făcut piatra să cânte pentru Omenire. Da, astăzi se împlinesc 150 de ani de la nașterea pruncului de țărani din Hobița Gorjului, devenit un geniu al artei universale. Care și-a cioplit o scară cu care a urcat la Cer.
