Unii dintre noi au păreri derutante despre români. Despre țara în care trăiesc! Își încordează simțurile pentru a da satisfacție părților negative care ne-ar domina. Avem multe pilde din imediata apropiere. Pe multe canale de știri se scurg vești neguroase despre istoria noastră, economie, cultură, caracter și viața cea de toate zilele. Știu, nu suntem neam de îngeri, pe foarte mulți nu ne scoate îndestularea din casă, nu toți vorbim în parabole iscusite. Și, totuși, nu suntem fiii pierzaniei, ai rătăcirilor imuabile, nu ne-am pierdut demnitatea, care nu se învață numai la școală. Mulți conaționali au o judecată dreaptă despre neamul din care fac parte. Nu sunt de acord cu cei care confiscă, politic și gălăgios, virtuțile ființei românești.
Dar asta este o altă poveste. Și orice exagerare e dăunătoare și falsă. Într-un carnet vechi de reporter am aflat păreri ale unor străini despre noi, românii. Maramureșul a avut, și are, considerații sincere, chibzuite, dezinteresate despre felul în care suntem văzuți. Mă gândesc la savantul japonez Minoru Nambara, ori poetul francez Gerard Bayo, care îmi spunea, la Desești că, pentru el, rădăcinile Maramureșului vin de dincolo de vreme. Și mulți alții. Fiecare venea cu argumentul afirmației.
Aflându-mă la Festivalul Internațional de poezie de la Iași, împreună cu poetul Nicolae Scheianu, am avut șansa să mă întâlnesc cu scriitori din 16 țări. Din discuțiile libere, mulți dintre ei au simțit nevoia să spună cum se simt în România. Și, mai ales, de ce? Cum, profesional, sunt curios să văd ce spun alții despre noi, am reținut opinii dezinvolte, fără trucuri protocolare. Francezul Jean Poncet, o cunoștință a mea mai veche, de la manifestările literare clujene, a înțeles că Dracula este un vampir doar în afara României. În realitate, Vlad Țepeș este un erou național. Tot el spunea că a călători în România este una dintre cele mai frumoase aventuri ale cunoașterii. De aceea s-a apropiat de opera lui Lucian Blaga, pe care o tipărește în Franța, în ediție bilingvă, în 13 volume.
Spaniolul Jordi Virallonga spune că românii le au pe toate: râuri, dealuri, munți, o frumusețe sufletească aparte. A folosit pilda izvorului viu ce-și varsă neîntrerupt cuprinsul, ce se răsfiră spre ceilalți, e căutat, ocrotit de lumina ochilor și în umbra lui se odihnesc făpturile curățeniei. Așa vede el țara în care a venit. Cu o dimensiune spirituală în care pulsează omenia și fantezia zborului. Șoselele le apreciază ca fiind suficient de bune, dar au un număr absurd de curbe.
Un tânăr brazilian, Fernando Cintra, a publicat o carte despre România, în care vorbește despre Maramureș ca despre un spațiu vesel. Oameni veseli, costume vesele, culori vesele, chiar și un Cimitir Vesel. Singurul lucru care nu e vesel în Maramureș sunt câinii ciobanilor. Nu sunt veseli. Nu te plac. Prozatorul Nicolae Spătaru, din Chișinău, care a fost oaspete la Desești, crede că România este o țară minunată. Ea are cele mai frumoase peisaje pe care le-a văzut și oameni în care poți avea încredere. Da, crede el, România este singura șansă pentru Basarabia. Chiar mi-a explicat în ce constă această șansă. Am discutat mult pe această temă. Știe că de obicei românii se plâng de români. Dacă privești poporul român în devenirea lui, nu le dă dreptate celor care se jelesc fără cauză.
Cu poeta din Israel, Abba Livia, am fost în câteva licee ieșene. Acolo, dar și în recitalurile extraordinare, a pus coroană de apreciere pentru români. Dar și o considerație din domeniul literaturii. Scriitorul spaniol Luis Garcia Montero face aprecieri despre poezia românului Dinu Flămând: „Poezia lui Dinu Flămând este o oglindă elegiacă a istoriei. Fiecare din poemele lui are ceva de excavație arheologică, întrucât ia în seamă, în fiecare moment, toate straturile de timp suprapuse care îi conferă sens. «Primăvara la Praga» e probabil cea mai bună carte a acestui mare poet român, care este, de asemenea, una din vocile esențiale ale poeziei europene contemporane.”
Aceste mărturisiri, venite din sinceritatea unor scriitori care au dorit să ne cunoască, pot să ne dea încredere în noi. Nu pledez pentru edulcorarea realității românești, dar nu mă împac cu doctrina ruinei acestei țări. Au fost și observații pe care le știm și noi. De la tăierea ilegală a pădurilor, la exodul românilor. Fiecare este liber să creadă ce dorește. Eu v-am spus ce cred alții despre noi. Mai ales despre partea plină a paharului. Care se vede. Mi-ar plăcea ca prezentarea Maramureșului să nu fie făcută în clișee fără orizont, fără profunzime, de cei puși să prezinte istoric acest loc minunat, hărăzit de Dumnezeu. Cu monumente de cultură. Care trebuie prezentate adecvat. Este un paradox!
Alții văd mai bine țara decât o vedem noi! Poate fi o lecție pentru cei care ne văd pe drumuri fără ieșire. Ori au o poftă nebună de a coborî țara pe o plevașcă de ei închipuită. Și ne aducem aminte de Domnul Eminescu: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!” Ori spusa mamei mele, țărancă din Maramureș: „Nu vă batjocoriți țara, că-i a noastră!”
