Polițiștii maramureșeni au desfășurat, în noaptea de 21 spre 22 martie, o acțiune amplă pentru reducerea riscului rutier, vizând în special conducătorii auto care nu respectă regimul legal de viteză.
Activitățile au avut loc în intervalul orar 21.00-03.30, fiind implicați polițiștii din orașele Tăuții Măgherăuș și Seini. Pe parcursul acțiunii, oamenii legii au oprit în trafic și au verificat zece autoturisme.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale pentru depășirea vitezei legale. De asemenea, în cazul a opt conducători auto, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere.
Valoarea totală a amenzilor aplicate depășește 14.000 de lei.
Baia Mare • Fără permis și cu mașină radiată, prinși în trafic
Polițiștii din Baia Mare au depistat, sâmbătă, 21 martie, mai multe nereguli grave la regimul circulației pe drumurile publice, în urma unor controale desfășurate pe raza municipiului și în localitățile aparținătoare.
În după-amiaza zilei, oamenii legii au oprit pentru control, în localitatea Săsar, un vehicul de tip ATV. La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 52 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus ulterior la o unitate medicală, pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.
Tot în aceeași zi, polițiștii din Baia Mare au oprit un autoturism care circula pe strada Oborului, fiind înregistrat cu depășirea regimului legal de viteză. La volan se afla o tânără de 22 de ani. În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul condus de aceasta figura în bazele de date ca fiind radiat din circulație.
Cu alcoolemie, la volan
Vineri seara, 20 martie, polițiștii din Baia Mare au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Gheorghe Șincai. La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 36 de ani.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Vișeu de Sus • Amenzi de peste 4.000 de lei și permis reținut pentru comportament periculos în trafic
Vineri, 20 martie, polițiștii din Vișeu de Sus au desfășurat o acțiune pe linia disciplinei în trafic și a asigurării ordinii publice. În cadrul verificărilor, au fost oprite și controlate 16 autoturisme.
Pentru abaterile constatate de la prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, oamenii legii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 4.000 de lei.
Totodată, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere în cazul unui șofer care reprezenta un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

































Felicitări și sperăm să fie doar începutul! Trebuie făcut măcel printre ei, altfel nu se vor potoli bombardierii din trafic!