Părinții, îndemnați de polițiști să fie atenți la schimbările de comportament ale copiilor

0
0

Peste 60 de părinți au participat la o întâlnire cu polițiștii maramureșeni, organizată la Școala Gimnazială din Groși, în cadrul campaniei „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”. Acțiunea a avut ca scop informarea părinților despre importanța implicării în viața copiilor și prevenirea situațiilor de risc.
Activitatea a fost organizată de polițiștii Biroului Siguranță Școlară, iar la întâlnire au fost prezenți și primarul comunei, precum și directorul școlii. Discuțiile au vizat rolul familiei în identificarea din timp a problemelor cu care se pot confrunta copiii.
Polițiștii le-au explicat părinților că anumite schimbări de comportament, retragerea sau lipsa comunicării pot ascunde probleme care au nevoie de atenție. Aceștia au subliniat că părinții trebuie să păstreze o legătură permanentă cu cei mici și să le ofere încrederea necesară pentru a vorbi despre ceea ce îi preocupă.
Unul dintre mesajele transmise a fost că un copil nu trebuie să ceară ajutor în mod direct pentru ca adulții să observe că ceva nu este în regulă. De asemenea, colaborarea dintre familie, școală și poliție este importantă pentru prevenirea violenței și protejarea copiilor.
Polițiștii maramureșeni vor continua astfel de activități, atrăgând atenția că siguranța copiilor depinde și de atenția, comunicarea și implicarea celor din jurul lor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.