Arhive Lunare: aprilie 2026

Primarul comunei Gârdani s-a aflat, zilele trecute, la București pentru a semna documentele necesare continuării și extinderii investițiilor dedicate UAT-ului. Sunt pași importanți care susțin dezvoltarea proiectelor în derulare și deschid noi oportunități pentru evoluția și modernizarea comunității. ”Aceste demersuri reflectă angajamentul pentru implementarea...

Primăria Vișeu de Sus continuă demersurile pentru dezvoltarea unui sistem de mobilitate modern și accesibil tuturor cetă­țenilor. În acest context, călătorii pot circula gratuit cu mijloacele de transport în comun pe raza orașului. Luna trecută, prin proiectul Coridor de mobilitate – Zona Urbană a Văii...

La finele lunii trecute a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local al comunei Remeți. În cadrul ei s-au luat câteva hotărâri importante pentru comunitatea locală. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței a figurat actualizarea indicatorilor tehnico-economici, a devizului general și a finanțării de...

Orașul Borșa anunță că a finalizat cu succes proiectul de dotare a unităților de învățământ, finanțat prin PNRR și NextGenerationEU. Este o investiție de peste 8 milioane de lei (1,6 mil €), care a transformat semnificativ școlile din comunitate. În perioada august 2023 – martie...

În preajma marii sărbători creștine a Învierii Domnului, spiritul solidarității și al grijii față de aproapele prinde din nou viață în Comuna Fărcașa. Ca în fiecare an, primăria a întins o mână de ajutor celor care au cea mai mare nevoie. Astfel, autoritatea locală a...

În urma valului de frig ce a revenit asupra țării, ieri, 9 aprilie, ningea, pe alocuri viscolit, la Cavnic şi spre Gutâi. Polițiștii autohtoni ne spun că s-a redeschis traficul pe DJ Cavnic spre Băiuț, dar să circulăm cu atenție, drumul e foarte rău pe...

În perioada 23 - 26 martie, s-a organizat, la nivel național, simularea examenului de Bacalaureat. Ca urmare a mediei calculate pentru cei 2.717 elevi participanţi, a rezultat că la simularea bacalaureatului 43, 58% dintre medii au fost sub 6. Procentul elevilor care au obținut...

Zău, asemenea adunătură veselă la cârmele Planetei încă n-a mai fost. Ce vremuri, dom’le, cu Elțîn beat mort în pielea goală, pe străzi în Wa­shington, evadat din Casa Albă, căutat de ambele servicii secrete. Ce vremuri cu JFK stând erect să-i cânte languros Marylin...

În Sâmbăta Mare, atunci când după datina străbună se pregătesc bucatele tradiționale pentru masa de Paști, cei de la Muzeul Satului din Baia Mare vin în întâmpinarea voastră cu o propunere menită să ne reamintească de vremurile de odinioară, de tradițiile, obiceiurile și preparatele...

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș continuă implementarea strategiilor de dezvoltare a literației timpurii, transformând spațiile neconvenționale în medii de învățare active. Recent, sub egida proiectului „Învățare pentru toți în județul Maramureș”, unitățile de învățământ din județ au răspuns invitației de a organiza „Picnicul Lecturii”, o...

Din luna martie a acestui an, la inițiativa elevei Briana David din clasa a IX-a E, sub coordonarea consilierului şcolar Rita Maria Moga şi a consilierului educativ, prof. Magdău Maria, s-a dat startul Cercului de creație al Colegiului Național "Gheorghe Șincai" în Centrul de...

În Săptămâna Mare, conducerea Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare îndreaptă un gând de aleasă prețuire se îndreaptă spre elevii și profesorii care, modelând limba română ca pe o punte între suflet și rădăcinile noastre, au făcut posibile rezultatele remarcabile de la faza județeană...

InfoCons a realizat un studiu cu privire la ingredientele și valorile nutriționale pe produsele de tip drob ce se comercializează în restaurante. Studiul s-a efectuat pe un număr de 20 de preparate cu un gramaj pe porţie de produse tip drob care variază între...

Paștele ortodox bate la ușă și numeroase gospodine caută în această perioadă vopseaua de ouă potrivită. Pentru a veni în sprijinul consumatorilor, InfoCons a realizat un studiu în care a analizat vopselele de ouă de pe piață, pe baza etichetelor produselor. În total, au...

Bistrița a găzduit o nouă ediție a Salonului Național și Internațional de Grafică Satirică „Mărul de Aur – 2026”, un eveniment complex care a reunit artiști plastici, scriitori și iubitori ai culturii din țară și din străinătate. În cadrul evenimentului a avut loc și lansarea...

În perioada Sărbătorilor Pascale, polițiștii din Maramureș vor fi la datorie pentru ca oamenii să se bucure în liniște și siguranță de aceste zile. Autoritățile au anunțat că au fost luate măsuri speciale, iar numărul forțelor de ordine a fost suplimentat. Peste 160 de polițiști...

Autoritățile lăpușene au participat, zilele trecute, la o acțiune de ecologizare a teritoriului orașului. ”Pentru un «Maramureș Curat», am fost în echipa Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș”, a spus Vlad Herman, edilul orașului. Peste 6 tone de deșeuri au fost recuperate din natură și...

Elevii de la Colegiul de Arte Baia Mare au reuşit să ajungă pe podium la Olimpiada de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice Muzicale pentru învățământ liceal, desfășurată la Cluj-Napoca. Astfel, Patricia Sara Moldovan, prof. coordonator Cristina Ioan, a obţinut premiul I la canto...

Un accident grav, soldat cu pierderea unei vieți, a avut loc miercuri, 8 aprilie, în localitatea Văleni. Polițiștii din Sighetu Marmației au intervenit în jurul orei 17.30, după ce au fost sesizați despre producerea evenimentului. Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că un bărbat...

Chiar dacă școlile sunt închise pentru vacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară au continuat să fie aproape de elevii din județul Maramureș. Reprezentanții biroului au fost prezenți la Centrul de Zi pentru Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii din Baia...