Soluții sustenabile pentru zonele postindustriale, discutate în cadrul proiectului Green LUPO

0
7

Consiliul Județean Maramureș a organizat cea de-a doua întâlnire a factorilor interesați din județul Maramureș în cadrul proiectului „Green LUPO – Politici de utilizare ecologică a terenurilor prin managementul terenurilor pentru a proteja și reface natura și biodiversitatea”, finanțat prin programul Interreg Europe 2021–2027, apelul 3.

Întâlnirea a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, mediului academic, sectorului privat și societății civile implicați în implementarea inițiativei la nivel local, printre care: Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Ges­tionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș (ADIGIDM), Asociația Ecologic, Direcția Județeană de Mediu Maramureș, Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Geografie – Extensia Sighetu Marmației, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare, UAT Municipiul Sighetu Marmației, UAT Oraș Seini și UAT Oraș Târgu Lăpuș. Evenimentul a continuat dialogul inițiat în cadrul primei întâlniri și a oferit un cadru de lucru dedicat schimbului de idei și identificării unor direcții comune de acțiune în domeniul utilizării sustenabile a terenurilor și al protejării biodiversității.
În acest context, au fost prezentate progresele înregistrate în implementarea proiectului, precum și o sinteză a exemplelor de bună practică analizate în cadrul celui de-al doilea workshop interregional desfășurat la Cracovia, în Polonia. Exemplele au evidențiat transformarea unor foste situri industriale în spații verzi și zone de recreere, precum și importanța planificării integrate și a utilizării infrastructurii verzi-albastre. Totodată, experiența de la Cracovia a subliniat rolul abordărilor interdisciplinare și participative, fiind evidențiate soluții transferabile precum analiza multicriterială a siturilor, integrarea funcțiunilor multiple și conectarea acestora la dinamica urbană.
Discuțiile au continuat în cadrul unui workshop tematic dedicat dezvoltării și reutilizării zonelor postindustriale, unde participanții au dezbatut potențialul acestor terenuri, cât și provocările asociate reconversiei lor. Totodată, în cadrul discuțiilor a fost evidențiat cadrul legal care stabilește obligația unităților administrativ-teritoriale de a identifica siturile contaminate și de a transmite datele necesare pentru inventarierea acestora, subliniindu-se importanța unei evidențe clare pentru fundamentarea intervențiilor viitoare. Proiectul Green LUPO se derulează în perioada 1 mai 2025 – 30 aprilie 2028, având un buget total pentru cei 4 ani de implementare de 2,050,696 euro, din care bugetul aferent Consiliului Județean Maramureș este de 194,562.00 cu o finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.