Un polițist din cadrul Poliției Orașului Târgu Lăpuș a fost găsit decedat miercuri seara, 3 iunie, pe o suprafață împădurită din localitatea Rohia, după ce familia a anunțat dispariția sa.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, în jurul orei 18.50, soția agentului șef adjunct de poliție Ungur Vasile Radu a sesizat autoritățile cu privire la faptul că acesta a plecat de la domiciliu, iar armamentul pe care îl deținea legal nu se mai afla în locul de depozitare.
Imediat după primirea sesizării, au fost demarate căutări, iar în jurul orei 20.20 polițistul a fost găsit fără viață într-o zonă de pădure din Rohia. Acesta prezenta o plagă împușcată în zona pieptului, iar arma de serviciu a fost descoperită în apropierea corpului.
Reprezentanții IPJ Maramureș au precizat că armamentul era păstrat la domiciliu în condițiile prevăzute de lege, într-o cutie metalică securizată. Ultimul control privind modul de depozitare a armei a fost efectuat în luna februarie a acestui an, fără a fi constatate nereguli.
Polițistul era angajat al Ministerului Afacerilor Interne din anul 2016 și, potrivit instituției, era evaluat periodic atât din punct de vedere medical, cât și psihologic.
Cazul este cercetat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, care încearcă să stabilească toate împrejurările în care s-a produs tragedia.
































