Odată cu vacanța de vară apar și planurile, emoțiile și visele frumoase ale copiilor, care doresc să-și petreacă lunile libere la mare sau la munte. Pentru copiii din Centrul Luchian, dorințele sunt aceleași, în ciuda provocărilor la care sunt supuși zilnic.
„Pentru familiile care au un copil cu dizabilități, vacanța înseamnă organizare, responsabilitate și găsirea unui echilibru între odihnă și nevoile copilului. Dincolo de toate acestea, rămâne bucuria lucrurilor simple: o zi petrecută împreună, o plimbare, o excursie, o experiență nouă sau un vis care devine realitate. Ne bucurăm de fiecare dată când vedem copiii visând, făcând planuri și așteptând cu nerăbdare vacanța. Pentru că fiecare astfel de moment vorbește despre speranță, despre încredere și despre copilărie trăită frumos. Ne bucurăm să știm că, de-a lungul timpului, alături de copiii și familiile noastre au fost oameni care au ales să sprijine discret, fără să aștepte recunoaștere. Prin gesturile lor, prin timpul oferit sau prin ajutorul acordat, au contribuit la multe dintre bucuriile și experiențele frumoase ale beneficiarilor noștri”, au precizat reprezentanții Direcției de Asistență Socială Baia Mare.
Una dintre beneficiarele centrului, Ștefania, își dorește să meargă la mare, iar anul acesta visul ei se va împlini.
„Pentru Ștefi vacanța are culoarea mării. În desenul realizat la centru au apărut un palmier înalt, o umbrelă pe plajă și tot ceea ce își imaginează atunci când se gândește la zilele de vară care o așteaptă. Iar anul acesta, bucuria este și mai mare, pentru că va merge la mare împreună cu tatăl și surioara ei. Privind desenul ei, ne amintim că, indiferent de provocările pe care le întâlnesc, copiii de la Centrul Luchian au aceleași dorințe ca toți ceilalți copii: să se joace, să descopere locuri noi, să petreacă timp cu familia, să râdă și să creeze amintiri frumoase”, au concluzionat responsabilii DAS Baia Mare.

































