S-au făcut primii pași pentru atragerea de investitori și dezvoltarea industriei IT în Baia Mare. Astfel, municipalitatea are intenția de a dezvolta un ecosistem IT în orașul nostru, cu ajutorul unor firme puternice în domeniu.
Pornind de la această premisă, la Primăria Baia Mare s-a desfășurat o întâlnire a autorităților cu reprezentanții unei mari companii chinezești care ar putea investi în acest domeniu. „Am avut o serie de discuții concrete, alături de reprezentanții Huawei România, Vlad Doicaru – Business Environment Executive, Ai Jin – Director Enterprise Business Group România și Andreea Olteanu – Solution Manager, în cadrul unei întâlniri la care au participat și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, viceprimarul Ionuț Pîrvu, directorul general al Parcuri Industriale Maramureș S.A., Radu Zoicaș și consilierul local Radu Trufan. Am discutat în primul rând despre felul în care tehnologia și inteligența artificială pot sprijini și optimiza modul în care funcționează administrația publică prin soluții Smart City, despre proiecte pilot pe care le-am putea implementa în Baia Mare. Cel mai important subiect a fost însă oportunitatea de a dezvolta un ecosistem IT puternic în orașul nostru”, a spus Doru Dăncuș, primarul municipiului.
Interes pentru extinderea dezvoltării IT dinspre Cluj către Baia Mare
Cei din administrația locală le-au prezentat oaspeților direcția în care se dezvoltă Baia Mare, investițiile pe care le fac și oportunitățile pe care le oferă Parcurile Industriale Maramureș pentru companiile care vor să investească aici. La rândul lor, reprezentanții Huawei au prezentat experiența companiei în transformarea digitală a administrațiilor publice și și-au exprimat interesul de a analiza posibilitatea extinderii dezvoltării industriei IT, dinspre Cluj și către Baia Mare. „Este un demers parte a strategiei noastre de dezvoltare a municipiului Baia Mare pe termen lung orientată spre industriile viitorului, cu accent pe tehnologie, digitalizare și inovare, despre care am vorbit și în trecut, un plan de la care nu ne abatem. Vorbim despre locuri de muncă bine plătite, investiții în domenii cu valoare adăugată mare și șansa ca tinerii noștri să își poată construi un viitor aici, fără să fie nevoiți să plece în alte orașe sau în străinătate”, au conchis reprezentanții autorității locale.




























Stați liniștiți, după 30 de ani avem deja un ecosistem it.
Ce ne transmite acest articol este ca CJ Baia Mare si Primăria caută in continuare moduri de a baga banul public in buzunar prin proiecte asemănătoare cu pubele ecologice de gunoi care nu funcționează indiferent ca ai un telefon mai vechi sau mai nou.
😂 Ești tare frate cu felicitările!Nici pastilele nu te mai ajută!
Esti frate cu EL ???
Chinezii sunt de 100 de ori mai mulți decât noi. Dacă cineva crede că ei voi ca să ne fie nouă bine, se înșeală. Ei vor să le fie lor bine…
Felicitari primasului Dancus de asul din maneca in ciuda carcotasilor si parerologilor .!! E primarul smart si greendeal!!! Jackpot si incredere puernica !!!felicitari