De curând, în Munții Maramureșului, în apropiere de VF. Pop Ivan, a fost instalat un container de supraviețuire, în cadrul proiectului național „Refugiile de Speranță”, derulat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Refugiul a fost montat la 1.850 de metri, iar transportul aerian al structurii, cu o greutate de aproximativ 1.200 kg, a fost executat de un elicopter Sikorsky S-70M Black Hawk din dotarea Inspectoratului General de Aviație al MAI.
„Odată ajuns la destinație, echipa Salvamont Maramureș a preluat sarcina ancorării și securizării refugiului. Prin profesionalismul și precizia de care au dat dovadă, salvatorii montani au asigurat finalizarea cu succes a misiunii în condiții de siguranță”, au precizat oficialii DSU. Refugiul este conceput pentru a oferi adăpost și sprijin imediat persoanelor aflate în dificultate în zonele montane și va fi echipat cu dotări esențiale: două paturi, iluminare prin panou fotovoltaic, apă potabilă, o trusă de prim ajutor, dar și un grup sanitar și un sistem de încălzire electrică. Pentru a facilita localizarea rapidă în caz de urgență, refugiul este echipat cu o alarmă acustică activabilă prin 112, iar accesul va fi reglementat printr-un cod, pentru a asigura utilizarea lor adecvată.




























