Chiar dacă în orașe se văd șantiere omniprezente, situația nu stă la fel în tot Maramureșul. Se lucrează ici colo, spre deosebire de Baia Mare, Sighetu Marmației. Dar s-a lucrat. Rețeaua de drumuri nu e una dezastruoasă, iar atunci când s-a lucrat, maramureșenii „au inventat” drumuri noi, pe care autoritățile le-au deschis apoi traficului. Sigur, ceea ce facem aici e o aluzie. La cei care au reușit să ne facă să circulăm pe jos prin Baia Mare și Sighet, numai să nu intrăm în blocaje interminabile. O glumă Times New Roman titra, mai zilele trecute, că pentru cei ce n-au avut bani de munte sau de mare, în weekend, autoritățile au generat ambuteiaje și coloane pe bulevardul Basarab și în alte zone din Capitală. Sună cunoscut, la noi, pentru dealul Dura și nu numai.
Dar pe unde scurtează maramureșenii drumul? Ar trebui să începem din sud, din Codru-Chioar. Grație „podului lui Morar”, cei ce vin dinspre Cehu Silvaniei au șansa de a intra de la Ulmeni peste pod spre Mireș, Șomcuta și apoi pe drum european în direcția dorită. Sigur că cei din Sălaj vor avea în curând autostradă la care noi ne vom uita cu jind, dar poate facem și noi drumul rapid spre Satu Mare și… mai știi? Cei din colțul Țării Codrului pot merge pe la Bicaz spre Sătmar, cu ieșire pe drumuri județene decente acum, spre DN 1F. Cei ce au treabă spre Satu Mare dar ar ocoli naționalul și coloanele au șansa de a ieși dinspre Ardusat peste podul de la Seini spre Apa și Țara Oașului ori spre nord, spre pasul Huta, Săpânța, Sighet. O conexiune firească, pentru cei ce merg spre Sighet, dar mai cu seamă pentru podul ce s-a născut la Sighet – Biserica Albă, pentru traficul greu ce ar avea țintă firească Europa Vestică, spre Ungaria. Dar am părăsit sudul județului fără a aminti logicul drum Mesteacăn-Boiu Mare – Vima Mare, cu ieșire ori spre Târgu Lăpuș, ori spre Coroieni-Baba – apoi spre Sălaj și pe naționalul spre Dej.
Intrăm mai adânc în harta județului, pentru a lămuri rutele din jurul Băii Mari. Cea mai mare problemă, știm, podul de la Cătălina. Pentru Țara Chioarului, un blestem. Se poate ocoli pe la Groși – Chechiș – Coruia – Coaș, ori pe la Groși – Copalnic – Coaș, ba chiar pe la Satulung spre Posta-Săcălășeni sau Remetea, cu porțiuni de drum de piatră, dar decente. În alte părți, cei ce pornesc la drum și au blocaje pot trece să zicem de la Copalnic spre Șurdești pe Drumul Nordului pe la Vad – Lăschia – Făurești. Din Cavnic încă se poate merge spre Băiuț pe asfalt, dar nu mai rezistă două ierni. Dumbrăvița a făcut conexiuni pe asfalt spre toți vecinii, fie ei Șișești, Groși, Cărbunar, Dănești.
În Țara Lăpușului au apărut de asemenea drumuri „ajutătoare”. Cel de la Suciu de Sus spre Bistrița Năsăud. Cel deloc cunoscut din Suciu spre Larga apoi spre Molișet, tot din Bistrița. Sigur, naționalul foarte afectat și cu față de drum comunal de la Boiereni spre Măgoaja. Dar avem și conexiuni interioare decente, bune mai ales când crește traficul, în luna august, cu ai noștri veniți acasă. De la Cupșeni spre Costeni cu ieșire la Stoiceni și la marginea orașului Târgu Lăpuș. Sau cel doar pietruit de la mijlocul drumului dintre Băiuț și Lăpuș spre Ungureni și Cupșeni. În fine, cel mai util drum „de scurtătură” din Maramureș, care din păcate e gata să intre în șantier și sunt mari șanse să devină necirculabil sau chiar închis – drumul Groșii Țibleșului – Botiza. Cei din urmă au finanțare Saligny pentru reabilitare, au executantul, care vine „cum termină cu șantierele din Baia Mare”. Dar județul va rămâne fără alternativă de gen, fără legătură între Țara Lăpușului și Valea Izei.
În nord, peste Gutâi, mai există drumuri alternative deschise. Cum ar fi cel pe la Slătioara și Glod spre Poienile Izei și Botiza. Sau cel de la Oncești spre Cornești, cu ieșire la alegere spre Giulești pe DN 18 sau spre Călinești. Chiar și Sighetul are o centură ad-hoc, din păcate foarte îngustă, de la margine, pe la Muzeul Satului, spre ieșirea spre satul Tisa și înapoi în DN 18.
Cele ce nu (mai) există
Să știți că Maramureșul are și drumuri uitate, părăsite. Da, au fost drumuri de care, de șantiere, nu autostrăzi, așa e. Pe alocuri forestiere. Ele ar deschide zone întregi, turistic, investițional. Sigur, „nu e momentul”. Dar poate mai vin bani europeni și nu-i mai risipim pe brainstorminguri, pliante, ședințe, prezentări în Powerpoint?! De la Cernești pe la Ciocotiș și Izvoarele s-ar putea face drum ce ar ieși între Cavnic și Băiuț. Prin pădure. Din Sighet, tot din zona muzeului satului, a fost cale ferată de Mocăniță și e drum ce ajungea la Rona de Jos! Din Bârsana ar mai fi 2-3 kilometri de drum ce ar ieși în Coștiui, la fel din Valea Stejarului spre Coștiui! Schițat de nevoie, datorită magistralei de gaz, e drumul dintre Leordina și Rozavlea.
Cu o porțiune lipsă dar cu un potențial turistic imens ar fi legătura dintre Poienile de sub Munte spre orașul Vișeu de Sus, ar ieși la intrarea pe Valea Vaserului! Din Săliștea de Sus e drum schițat spre Vișeul de Mijloc. Și trecem Gutâiul și vedem și „dincoace” ce-am avea. Drumul de la Cufoaia spre Răzoare, l-am parcurs cu piciorul, era drum de car. Ar ocoli total orașul. Din Groape, e drum spre Preluca Veche, mai lipsește un kilometru de asfalt. Dar ce impact ar avea un drum Poiana Botizii – Botiza? Sau din Râoaia spre Botiza ori doar spre Minghet, cu trecere spre cel ce intră în șantier? Oricum, comuna Lăpuș pregătește drum spre Groșii Țibleșului, ultimii l-au asfaltat deja, îi așteaptă. Dar drumul de Băiuț – Botiza? Știm, sunt probleme de proprietate, el are cod „teoretic” de drum județean dar are porțiuni ce aparțin ba Direcției Silvice Maramureș, ba REMINului. Dar nu sunt de netrecut, nu? Am urcat cât am putut cu mașina de la Budești până dincolo de mănăstire, apoi cu piciorul, iar când ne-am localizat… eram pe teritoriul Băiuțului, spre drumul de Leorda! Să nu vă amintim că dinspre Săpânța sunt trei drumuri, sigur, cunoscute numai de „șoimii munților”, ce ar duce spre limita cu Țara Oașului, pe la cascada Șipot, altul spre Poiana lui Dumitru și Blidari – Baia Mare, altul spre Câmpul Tătaru, cu ieșire spre Mara sau spre Izvoare. Pe alocuri, se mai văd urme de borduri, de pe vremea lui Ceaușescu! La fel, nefolosit dar nu din cauza turiștilor ci a celor ce pleacă cu un lemn-două-două sute, e cel de la Izvoare spre DN 18 pe Gutâi, ori cel de la Mara spre Izvoare, superb turistic vorbind, nu calitativ.
Altfel spus… avem drumuri în Maramureș. Și din cele „de scurtătură”. Chiar și secrete, deloc practicate decât de cei „cu treabă”, cum ar fi cel de la Blidari dinainte de celebra terasă spre capătul Băiței, la microhidrocentrală, blocat pe ambele părți cu bariere, peste Șeituri. Altul de deasupra Cicârlăului spre Nistru. Ori cele minerești de la Nistru spre Băița. Acum forestiere. Nu e un reproș. Cât că o dată pe an, așa ca „Noaptea Muzeelor”, am vrea să le vedem/parcurgem, „gratuit”. Să ne cunoaștem județul, nu alta. La fel, am vrea să ajungem fără tanc pe drumul lui Mackensen pe limita cu Ucraina, ba chiar fără țigări. Și da, așa cum există drumuri exclusiv forestiere în Maramureș, există și drumuri de traficanți. La Crasna Vișeului, la Rica, sus în munți pe graniță, sunt drumuri de care habar n-avem. De la Baia Borșa spre Prislop. Chiar și județeanul de care tot râdem noi, de la Lunca la Tisa spre Valea Vișeului. E dar nu e, e închis circulației publice în orice anotimp. Același județean dar mult mai departe, așteaptă încă vreo 2 kilometri de asfalt, de pe Valea Muntelui din Bârsana, gata asfaltat, spre Petrova sau muntele Hera, direct în DN18. Avem drumuri, pentru toate gusturile. Ne mai trebuie curaj să le abordăm!
Din păcate sunt multe drumuri care au barieră.